Defecti - FORMAT PDF

Primul roman YOUNG ADULT semnat de Cecelia Ahern Celestine North, eroina principală a romanului, se poate mândri cu o viață perfectă. Este o fiică exemplară, toți profesorii și colegii o plac și este iubita celui mai fermecător băiat din liceu, Art Crevan.
Citește tot rezumatul cărții Defecti... Dar, într-o zi, ajunge într-o situație care o determină să acționeze din impuls, nesocotind toate regulile societății perfecte în care trăiește. Prin urmare, va fi pedepsită și va trebui să suporte consecințele sfidării ei. Ar putea merge la închisoare. Sau, mai rău, ar putea fi însemnată. Ar putea fi acuzată că este Defectă. „Un roman captivant pe care ți-e foarte greu să îl lași din mână“ (School Library Journal), „Defecți” a fost publicat deja în 15 țări și deschide seria cu același nume, semnată de autoarea bestsellerului „P.S. Te iubesc”.   „Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează „Sunday Tribune” și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. A scris această poveste cu dragoste, cu pasiune, dar și cu furie, încercând să transmită un mesaj foarte puternic pentru publicul tânăr: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om înseamnă a avea defecte. Romanul deschide ușa de acces către o societate distopică, în care perfecțiunea este obligatorie. Cei care iau decizii greșite, necalculate, Defecții, sunt însemnați cu fierul încins. De asemenea, Defecții trebuie să poarte o banderolă cu literă roșie „D” pe mâneca tot timpul, pentru a putea fi identificați în public și dați drept exemplu. În acest context, atitudinea de revoltă a unei adolescente ar putea să o coste viața.   „Cecelia Ahern atrage atenția asupra capcanelor în care poate cădea omenirea în ziua de azi: cât de repede se găsesc țapi ispășitori care sunt pedepsiți în public.” – The Guardian Fragment din roman: "După o noapte plină de coșmaruri, în care am tot auzit țipetele acelui bărbat din Camera Însemnării, în care am visat limbi care sângerau și Defecți aflați în stare avansată de putrefacție care se întindeau după mine și mă apucau de după baricade în timp ce treceam prin curte, mă trezesc epuizată și speriată, neștiind unde mă aflu. Este ziua în care voi depune mărturie. Ziua în care voi spune minciuna lui Bosco. Ziua Numirii. Mă trezesc la cinci dimineața, stau în pat până la cinci și jumătate și apoi mă ridic, învârtindu-mă prin celulă ca un animal în cușcă, un animal care așteaptă ca tortura să înceapă. Carrick se trezește la șase și rămâne în pat, cu spatele la perete, cu genunchi ridicați și cu coatele pe genunchi, s-a obișnuit deja cu întreaga rutină. Asta mă frustrează mai mult. N-am niciun loc în care să scap de el, cu excepția micii toalete, dar nu pot sta acolo mai mult decât este necesar. Sunt sigură că au făcut-o așa de neîncăpătoare cu un motiv. La ora opt, Tină și Funar vin în celulele noastre și suntem îndrumați către dușuri. Mă aștept să fiu ignorată de Carrick la fel ca în ziua precedentă, dar se uită la mine și dă din cap scurt, iar ochii săi sunt ceva mai blânzi. Poate c-am crescut în ochii lui, pentru că n-am fost trimisă acasă ieri, iar eu înțeleg asta. Am simțit că suntem împreună în asta de când l-am văzut intrând în celula lui. Lui i-au trebuit optsprezece ore ca să-și dea seama. Chiar și în momentele din timpul nopții în care m-am trezit înfricoșată și dezorientată, m-am uitat la Carrick și m-am simțit imediat mai bine. El a reușit să mă calmeze așa cum nimic altceva din cameră n-a făcut-o. Nu știu dacă îmi doresc să am lângă mine pe cineva cu un asemenea efect asupra mea. Știu că această legătură mi se pare atât de puternică într-un timp atât de scurt, dar mă simt ca într-o oală sub presiune, iar el este singura persoană care m-ar putea înțelege. Faptul că avem aproape aceeași vârstă întărește legătura noastră. Zâmbesc în semn de bună dimineața și el își întinde mâna, făcându-mi semn să merg înaintea lui. Funar fluieră încet și ștrengărește, iar Tina îi spune să-și țină gura. Zâmbesc și arunc o privire rapidă în urma mea ca să văd reacția lui Carrick. El nu zâmbește, doar că îi strălucesc ochii. Probabil, sunt verzi. Ochii ni se întâlnesc ca să ne distrăm pe seama lui Funar, rușinat c-a fost redus la tăcere, iar apoi mă întorc rapid și privesc în față, urmând-o pe Tină. Știu că în spatele meu este Carrick și sper că nu vom fi duși să asistăm la o altă „lecție". Cred că nu, ținând cont că Tina este aici, și mă întreb dacă ar trebui să-i spun ce s-a întâmplat ieri când ea era sus sau să înghit în sec așa cum face Carrick. Poate că existe reguli ale curajului. Dacă e așa, voi urma exemplul lui Carrick. " Citește mai puțin...