Opere complete vol. 2 - Dogmatică, Sfântul Ioan Damaschin - Fundația Gândul Aprins, 2017 Precum am scris și cu alte prilejuri, gândirea elitei de cultură elină din antichitate și din Evul Mediu era antrenată pentru a glisa cu mare flexibilitate și ușurința de la "concretul cel mai concret" la "abstractul cel mai abstract", fiind deprinsă a interpreta întotdeauna cuvintele în context și a se adapta la acesta, pe când istoria limbii noastre a săpat prăpastie mare în limbajul teologiei.
Graiul plin de expresivitate și frumusețe al sfintelor slujbe și Patericului - pe care cărturari ca Sfântul Grigorie Dascălul și Grigorie al Râmnicului începuseră să îl șlefuiască și să îl dezvolte în direcția transparenței și concretetei necesare traducerii scrierilor dogmatice Părintești ca deplină să fie limba Bisericii noastre, la tot lucrul bun gătită - a fost oprită din această firească creștere a sa de către ofensiva școlii de stat cuziste, de la bogăția - ce i se cuvenea și pentru a cărei primire începuse deja a se pregăti - căzând, pe poarta cea largă și calea cea lată a calchierii mioape și a împrumuturilor opace semantic, în sărăcia terminologiei teologice a limbii franceze, bunăoară, și italiene. Considerăm parte esențială a misiunii noastre a readuce treptat limba noastră bisericească pe făgașul ei firesc - și asta nu din purism filologic, ci pentru a face din ea un instrument cât mai potrivit pentru traducerea sfintelor cărți ale Bisericii Ortodoxe. Din păcate, în teologia modernă s-a perpetuat și a prins rădăcini mitul lui "Damaschin-compilatorul", care în Dogmatica să nu ar fi făcut decât să coasă laolaltă, ca pe niște petece, citate din Părinți. Orice lectură competentă a magnum opus - ului damaschian confirmă însă bănuiala care în judecata sănătoasă ia naștere de la sine, și anume că genialul imnograf, care cu supremă abilitate făcea să încapă în hotarele formei metrice strat de noime peste strat de noime, împletind din ele cântări din cele mai frumoase și adânci pe care le are Biserică, cuvântătorul de Dumnezeu care în omiliile sale a îngemănat desăvârșit dogma și poezia, nu avea cum să alcătuiască o astfel de lucrare ca un cârpaci nepriceput și leneș, însăilând ca pe o haină de cerșetor, cusută din petece, chipul de mare cuviință al soborniceștii credințe. La fel de absurd ar fi să îl numim "compilator" pe Homer, fiindcă s-a folosit de formulele înrădăcinate în tradiția de secole a poeziei epice.
