În timp ce Harold este plecat în concediu, orașul este bântuit de fantome, printre care și cea a unui toreador mort, care încearcă să se instaleze în casa lui Otto și a mătușii sale. În același timp, apare un agent misterios, care vinde un spray anti-fantoma unor oameni dubioși. Otto și prietena lui, Emily, sunt suspectați că ar avea ceva de-a face cu unchiul lui Otto, Archibald.
Cei doi decid să intre în viața de apoi. Acest lucru este mult mai complicat decât s-ar putea crede, dar, din fericire, Harold vine în ajutorul lor. Al doilea volum al seriei de cărți pentru copii despre Otto și Harold este o aventură interesantă și bogată în evenimente atât pentru cititorii mici, cât și pentru cei mari. Fragment din cartea "Scary Harry Vol.2. Morții vii trăiesc mai mult" de Sonja Kaiblinger "El deschisese între timp cutia și acum ținea în mână o cărțulie legată în piele, groasă cam cât un manual de școală. Cu titlul Cercetări paranormale - Strict secret. - Chiar așa? Emily părea foarte emoționată. Unchiul tău Archibald era un adevărat cercetător al spiritelor? Ce palpitant! Dar cine ne poate spune că această cărțulie i-a aparținut? - Eu sunt aproape sigur. Otto sufla peste volum. Se ridică un nor de praf, care îi produse lui șir Tony o criză de strănuturi. - Recunosc scrisul unchiului Archibald, continuă Otto. Mătușa Sharon mi-a arătat scrisori vechi de-ale lui. Băiatul începu să răsfoiască încet cartea, privindu-i cu atenție paginile. Pe prima pagină sunt doar formule. Elemente chimice. Habar n-am ce semnificație au. - Otto, privește! Emily îl trase de tricou. Uită de cărticică. În cutie sunt și alte chestii. Molly pluti deasupra lui Emily și încercă să arunce o privire înăuntru. - Poate... să fie totuși o comoară? Era evident că nu renunțase la speranța îmbogățirii. Sau măcar câteva monede? Un rubin? Oh, te rog! Ați putea cumpăra un uscător pentru rufe. Să mă rotesc în el mi-ar oferi o plăcere totală! Otto chicoti fără să vrea. Lui Molly îi plăcea tot ce se învârtea și prefera caruselul din mașina de spălat a mătușii Sharon. El i se adresă iarăși lui Emily: - Ce fel de alte chestii? Se încruntă. Bogăția nemăsurată i-ar fi căzut chiar bine, dar găsea mult mai palpitantă ideea de a afla mai multe despre unchiul lui. Pe Archibald nu îl cunoscuse niciodată, iar mătușa Sharon nu poves-tise multe despre el. Iar acum, Archibald se dezvăluia ca fiind, în se-creț, un cercetător al spiritelor. Otto nu mai știa ce să creadă."
