Cum iubesti un copil - FORMAT PDF

Cum iubești un copil. Dreptul copilului la respect Însemnările unui medic pediatru, pedagog, director de orfelinat  Cum să-ți cunoști copilul și să-l lași să devină un univers de curiozitate? Cum să-i dezvolți imaginația și aptitudinile fără să-i reprimi nevoia de libertate sau dreptul la propria opinie? Janusz Korczak nu oferă o rețetă, ci spune simplu: „Un copil îi este egal unui adult și trebuie tratat cu același respect și aceeași responsabilitate.“   În volumul a cărui nouă ediție o oferim cititorilor, Korczak propune un concept actual de a crește copii – acela al stabilirii unei relații de parteneriat între ei și adulți.
Citește tot rezumatul cărții Cum iubesti un copil... Ideile lui se bazează pe experiența dobândită de-a lungul câtorva decenii în orfelinatele pe care le-a înființat și coordonat. Devotamentul față de aceste idei l-a făcut să nu abandoneze micuții din orfelinatul pentru copii evrei unde a lucrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, murind alături de ei în lagărul nazist de exterminare din Treblinka. Datorită viziunii sale inovatoare asupra educației copiilor, Korczak a devenit unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai așa-numitei mișcări „noua educație“. Valorile lui stau la baza Convenției ONU privind drepturile copilului, adoptată în 1989, iar principiile promovate de el au dus la elaborarea unui nou model educațional, care este eficient și astăzi. Fragment din cartea "Cum iubești un copil" de Janusz Korczak "SPIRITUL DE OBSERVAȚIE LA COPIL. Pe ecranul cinematografului, se petrece o dramă cutremurătoare. Deodată, se aude, strident, vocea unui copil: „Ooo, cățelul..." Nimeni nu observase, dar el și-a dat seama. Strigăte asemănătoare se aud uneori la teatru, la biserică, în timpul multor ceremonii; cei din apropiere se sperie, ceilalți zâmbesc. Neputând sesiza întregul, neputându-se concentra asupra conținutului de neînțeles, copilul este atras, fericit, de un detaliu cunoscut, apropiat. Dar și noi suntem atrași în același fel, cu bucurie, de o figură cunoscută pe care o întâlnim cândva, întâmplător printre numeroasele persoane indiferente care altminteri ne irită... Neputând trăi fără să facă ceva, copilul se vâră prin toate ungherele, se uită prin toate crăpăturile, scotocește, își pune întrebări; interesant este pentru el punctișorul acela care se mișcă: o furnică; o perlă lucioasă; un cuvânt, o propoziție pe care le-a auzit. Cât de asemănători suntem cu copiii, atunci când ne aflăm într-un oraș străin, printre oameni diferiți... Copilul cunoaște lumea care constituie universul său, cu toanele, cu viciile, cu slăbiciunile ei; o cunoaște și, am putea adăuga, o exploatează cu dibăcie. Presimte afecțiunea, ghicește ipocrizia, prinde umorul din zbor. Îți citește pe față, la fel cum țăranul citea pe cer cum va fi mâine. Pentru că, ani în șir, se uită și cercetează; în școli și internate, această observare până în străfundurile sufletului e realizată de copii printr-un efort colectiv. Numai că noi nu vrem să vedem; atâta timp cât ne dau bună pace, preferăm să ne iluzionăm că sunt naivi, nu știu, nu înțeleg, poți să-i păcălești ușor cu aparente. Orice altă atitudine ne-ar pune în fața dilemei: fie renunțăm deschis la privilegiul așa-zisei noastre perfecțiuni, fie extirpam din noi ceea ce ne înjosește în ochii lor, ne face ridicoli, ne sărăcește." Citește mai puțin...