Lumea interpersonală a copilului. O perspectivă bazată pe psihanaliză și psihologia dezvoltării Cum se dezvoltă copilul? Parcurge anumite stadii bine delimitate, așa cum aflăm din psihologia tradițională? Atașamentul, dependența și încrederea în ceilalți sunt rezervate doar primei perioade a vieții? În această carte, Daniel Stern integrează studii clinice și experimentale, pentru a-și susține perspectiva revoluționară asupra vieții emoționale și sociale a copiilor foarte mici, cu implicații extrem de extinse în toate domeniile psihologiei și psihoterapiei.
El pune subiectivitatea și intersubiectivitatea în centrul investigației psihologice, formulează o nouă teorie a sinelui - scoțând în evidență un sine emergent, un sine central, un sine subiectiv și unul verbal - și face legături între această nouă teorie și problemele terapeutice importante. Cartea de față reprezintă o lectură esențială pentru psihologi, psihoterăpeuți și pentru toți cei interesați de psihologia copilului și de dezvoltarea personalității umane. Daniel N. Stern (1934-2012) a fost profesor de psihologie la Universitatea din Geneva și profesor de psihiatrie la Universitatea Cornell. Expert în dezvoltarea copilului, a realizat timp de 30 de ani numeroase studii despre relația mamă-copil. Dintre cărțile sale, la Editura Trei au mai apărut Jurnalul unui bebeluș și Nașterea unei mame. Progresul cunoașterii în domeniul dezvoltării umane a revoluționat modul în care înțelegem bebelușii și copiii mici, cu implicații extinse în teoria și practica clinică. Atât în calitate de clinician, dar și ca cercetător imaginativ, Dan Stern a fost în primele rânduri ale celor care au determinat aceste progrese. Această carte splendidă va fi primită cu bucurie de orice clinician. - Dr. John Bowlby, Clinica Tavistock O carte importanță, scrisă de un cercetător și clinician de frunte. Daniel Stern combină abordarea clinică cu cea experimentală, explorând importanța crucială pe care o are experiența timpurie în stabilirea scenei pentru o dezvoltare optimă sau pentru periclitarea viitorului copilului. Și pentru a realiza acest lucru, el aduce împreună idei din cercetările asupra bebelușilor, din psihanaliza și din dezvoltarea copilului. - Dr. T. Berry Brazelton, Harvard Medical School Fragment din cartea "Lumea interpersonală a copilului" de Daniel N. Stern "Modurile în care pot fi construite relații între experiențe disparate au constituit subiectul unei mari părți din cercetarea lui Piaget, a soților Gibson și a teoreticienilor învățării prin asociație. Teoreticienii clinicieni au pus laolaltă toate aceste procese și le-au descris metaforic ca formând „insule de coerență" (Escalona, 1953). Aceștia descriu salturile care alcătuiesc aceas-ta dezvoltare a organizării în termenii cognițiilor de la fiecare pas sau nivel. Ei tind așadar să interpreteze produsul acestor salturi integratoare ca fiind sentimentul sinelui. Dar cum rămâne cu procesul în sine - însăși experiența salturilor și a creării de relații între evenimente până atunci neconectate sau a formării de organizări parțiale sau a consolidării schemelor senzorio-motorii. Poate bebelușul să trăiască experiența nu numai a sentimentului unei organizări deja formate și integrate, ci și a creării organizării? Eu sugerez că bebelușul poate experimenta procesul emergentei organizării, precum și rezultatul, iar această experiență a emergentei organizării eu o numesc sentiment emergent al sinelui. Este experiența unui proces și totodată a unui rezultat. Emergența organizării nu este altceva decât o formă de învățare. Iar experiențele de învățare sunt evenimente importante în viața unui bebeluș. După cum am observat deja, bebelușii au capacitatea înnăscută de a căuta și de a se implica în oportunități de învățare. Toți observatorii proceselor de învățare, sub orice formă, au fost impresionați de cât de puternic motivată (adică de nivelul ridicat de întărire pozitivă pe care îl oferă) este crearea de noi organizări mentale. A fost lansată ipoteza că învățarea timpurie descrisă de Piaget care duce la consolidarea schemelor senzorio-motorii, cum ar fi mișcarea de ducere a degetului mare la gură, este motivată intrinsec (Sameroff, 1984). Experiența de formare a organizării implică deopotrivă procesele motivaționale și rezultatul care oferă întărire; mă voi concentra aici mai degrabă pe proces."
