Soapte de iubire - FORMAT PDF

    De la autoarea bestsellerurilor Dulcea uitare, Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi     O poveste despre povara trecutului și despre puterea dragostei de a învinge cele mai neașteptate obstacole.
Citește tot rezumatul cărții Soapte de iubire... Pentru prima dată, două autoare de bestselleruri New York Times își unesc talentele în acest roman nespus de emoționant.     Avery, asistență medicală, și Josh, paramedic, se întâlnesc într-o seară la o intersecție. Tocmai au ieșit din tură și sporovăiesc, așteptând să se schimbe culoarea semaforului. El, mare cuceritor, ea, cu gândul doar la muncă, dar amândoi bântuiți de fantomele trecutului. Secundele trec, aproape s-a făcut verde, Josh își încearcă norocul, Avery nu se lăsă – și amândoi râd, fără să știe că un accident le va schimba pentru totdeauna destinele.     Jamie McGuire a urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiologie. Locuiește în Enid, Oklahoma, cu soțul său și cei trei copii ai lor. Este autoarea trilogiei Providence și a seriilor de mare succes Beautiful și Frații Maddox. Teresa Mummert a început să scrie pentru a face față absenței soțului său atunci când acesta a fost trimis să lupte în Afganistan. Romanele sale au devenit curând bestselleruri New York Times și USA Today. Printre ele se numără trilogia White Trash, seria Honor, The Note, Safe Word, Perfect Lie, Pretty Little Things. Trăiește în Georgia, împreună cu soțul și cei patru copii.     „Jamie McGuire scrie fără să țină cont de nicio convenție. Scrie cu sinceritate despre tineri care își trăiesc viața conform propriilor reguli… Toate personajele trăiesc cu intensitate, luptă cu intensitate și, cel mai important, iubesc cu intensitate." - UȘA Today Fragment din roman: "Mi-am scos telefonul din buzunar ca să văd cât e ceasul. Cimitirul de mașini nu se deschidea decât peste câteva ore și, la cum îl știam pe Bud, nu s-ar fi apucat să dezmembreze nicio mașină până când nu mergea cu colegul său Dusty să-și bea cafeaua de dimineață.  Dacă plecăm devreme, aș fi putut să cumpăr niște gogoși pe drum și poate l-aș fi făcut pe Bud să se urnească dacă-i aduceam un sendvis la micul dejun. Aveam doar o zi la dispoziție ca să pun lucrurile la punct.  Dar nu eram îngrijorat. Practic construisem mașina cu propriile mâini în ultimii șase ani. Fusese mașina visurilor mele încă de când eram copil și îi știam fiecare piesă. Puteam s-o fac să arate că nouă cât ai zice pește. Întotdeauna îmi plăcuse să lucrez cu mâinile ca să repar lucruri și oameni. Și, ca bonus, era mai ieftin decât terapia. Puțin ulei și multă muncă grea puteau să vindece orice.  Mi-am rotit capul, bucurându-mă că puteam să-mi întind mușchii încordați ai gâtului. Încă mai aveam dureri de la accident și mă-ntrebam dacă nu cumva și Avery mai avea dureri. De fapt, abia așteptăm să investighez problema.  Cel mai greu lucru era să planific întâlnirea. Avery probabil că nu avea așteptări mari în privința mea. Ca orice femeie sigură pe sine, sensibilă, fusese suficient să se uite o dată la fața mea neîngrijită și la mâinile pline de unsoare ca să vadă ca aduc necazuri. Dar se înșela în privința mea.  M-am dus la portiera din dreptul scaunului șoferului, am intrat în mașină și am răsucit cheia. Am apăsat pe ambreiaj și am făcut-o să toarcă, ușurat că pagubele păreau să fie doar în exterior.  Drumul prin oraș a fost liniștit. Bud deținea o bucată mare de teren în afara orașului și, chiar dacă orașul era aproape, aveai impresia că e altă lume. Peste tot erau șarete cu amish care mergeau la piața de legume, iar căldura nepotolită a verii nu reușea să-i încetinească.  I-am făcut cu mâna unui bătrânel care ținea hățurile. El a dat din cap și bărbia i-a atins cămașa simplă, cusută de mână. Calul nu s-a speriat de zgomotul mașinii.  După trei delușoare, am încetinit și am oprit la cimitirul de mașini al lui Bud. Nu locuiam de mult timp în Pennsylvania, dar Bud era unul din primii oameni pe care-i întâlnisem când ajunsesem în oraș cu o scurgere de ulei și fără acoperiș deasupra capului. Mă lăsase să stau la el pe canapea până am găsit un apartament.  — Nu credeam că ești treaz, i-am zis.  Am închis portiera și am traversat terenul prăfuit.  Bud era înăuntrul unei mașini paradite și se ștergea de unsoare cu o cârpă veche.  — Nu îi mai merge kilometrajul.  A arătat spre mașină la care meșterea.  — Vino aici și ajută-mă să-i repar kilometrajul.  Am intrat în mașină, am răsucit cheia și am încălzit motorul, așteptându-l pe Bud să-mi dea semnalul. După câteva înjurături, a închis capota și am ieșit și eu. " Citește mai puțin...