Fericiți acei oameni care adorm și care se trezesc întru rugăciune; care în mijlocul tuturor lucrărilor lor nu se despart de ea, comoară a vieții lor fiind Hristos Domnul! Sfântul Teofan Zăvorâtul Rugăciunea este arma vestită, vistierie nesecată, bogăție nepieritoare, liman împotriva furtunilor vieții… Rugăciunea este rădăcină, izvorul și maica nenumăratelor bunătăți și virtuți, dăruite nouă de Cel Preaînalt.
Sfântul Ioan Gură de Aur Cartea de față adună, ca într‑un minunat buchet plin de mireasmă duhovnicească, sfaturi folositoare ale Sfinților Părinți despre taina cea fără de seamăn a rugăciunii, alcătuind un prețios îndrumar de nevoință pentru creștinul zilelor noastre care e dornic să străbată fără de primejdie marea acestei vieți spre aflarea limanului mântuirii și al vieții veșnice.
