Cinci zile care au zguduit lumea - FORMAT PDF

    O captivantă descriere a evenimentelor petrecute la sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai 1945, când Mussolini este executat de partizanii italieni, Hitler se sinucide și războiul cel mai monstruos din istoria omenirii se apropie de sfârșit.
Citește tot rezumatul cărții Cinci zile care au zguduit lumea... Numeroși martori, între care unele persoane faimoase ale vremii și altele devenite celebre în deceniile următoare – Jack Kennedy; Bob Dole; Henry Kissinger; Aleksandr Soljenitin; Roman Polanski; Joseph Ratzinger; Ezra Pound; Sophia Loren; Audrey Hepburn etc. – își amintesc în ce împrejurări au auzit acele vești.     Întâmplările extrem de variate, unele tragice și oribile, altele emoționante și pline de speranță, redau atmosfera de o intensitate copleșitoare a acelor zile. Cartea se bazează pe o documentație amplă, iar narațiunea este pasionantă și se citește ca un thriller.        Fragment din volumul "Cinci zile care au zguduit lumea" de Nicholas Best:       „ÎN TIMP CE ALTNER CĂUTĂ un loc unde să doarmă, Hildegard Knef și Ewald von Demandowsky se gândeau să urmeze exemplul lui Hitler și să se căsătorească... În stația de mărfuri din Schmargendorf, unde focul lunetiștilor era atât de intens, încât bidonul cu apă din mâna lui Knef tocmai fuses spulberat de un glonț, Demandowsky a cerut-o în căsătorie. Voia să se însoare cu ea cât încă se mai putea, înainte ca unul dintre ei să fie ucis în luptă.     Knef avea în minte câteva obiecții referitoare la căsătorie, nu în ultimul rând faptul că Demandowsky avea deja o soție. Dar el susținea că în Schmargendorf nu știa nimeni acest lucru. După părerea lui, nu există niciun motiv pentru care locotenentul nu i-ar fi putut căsători pe loc, la fel ca un căpitan de vapor.     Încă mai discutau subiectul atunci când au auzit un hurui dinspre terenul de tenis. Trăgând cu ochiul din adăpost, au văzu un tanc alunecând peste cratere și distrugând tufișurile, gradurile și tot ce-i mai ieșea în cale. Privindu-l mai de aproape, au fos ușurați să constate că tancul era german.     — Sunt forțele de eliberare, a strigat Demandowsky în direcția lui Knef. Știam eu. Știam eu. Doar ți-am spus că nu ne abandonează.     În timp ce vorbea, un băiat îmbrăcat într-un veston al Tineretului Hitlerist a trecut în fugă pe lângă ei și s-a îndreptat spre tanc. Căra după el un Panzerfaust. Înainte ca cineva să-l poată opri a tras în tanc, care a dispărut într-o vâlvătaie.     Explozia i-a culcat pe toți la pământ. Acoperit de sânge locotenentul a fost primul care și-a revenit. Ridicându-se amețit în picioare, a început să-l înjure furios pe băiatul îmbrăcat cu uniforma Tineretului Hitlerist. Demandowsky i-a comunicat chiar atunci planurile lui matrimoniale.     — Vrem să ne căsătorim, i-a spus el locotenentului. Am dori să ne căsătoriți dumneavoastră.     Încă amețit, locotenentul stătea nemișcat în lumina strălucitoare emanată de tancul care încă ardea. Având atâtea altele pe cap, nu-i venea să-și creadă urechilor.     — Nu am autoritatea asta, s-a răstit el la Demandowsky după o clipă.     Era pe punctul să continue atunci când glonțul unui lunetist l-a lovit drept în față. Knef a văzut îngrozită cum locotenentul s-a prăbușit mut la pământ, trăsăturile de sub cască transformându-se într-o masă de carne însângerată.     Knef n-a stat pe gânduri. Împreună cu Demandowsky, a alergat să se pună la adăpost, străbătând în zigzag stația de mărfuri în timp ce gloanțele zburau în jurul lor. Câțiva soldați au tras ca să-i acopere, până au ajuns în fugă la rambleu și cineva i-a ridicat peste un zid. Knef s-a bucurat atunci când a văzut că erau soldați adevărați, nu oameni în vârstă, membri ai Tineretului Hitlerist sau SS. Erau vreo 10 sau 20 și își cunoșteau bine meseria.     Rușii au atacat mai târziu, urlând ca de obicei în timp ce traversau stația de mărfuri. Ghemuindu-se la pământ, nemții au așteptat până în ultimul moment. Knef apucase strâns cartușiera, iar Demandowsky manevra mitralieră. Au reușit să-i respingă pe ruși, dar știau că era doar o chestiune de timp până când aceștia vor ataca din nou. Nemții s-au retras imediat după lăsarea întunericului, andonându-și în liniște poziția și furișându-se înapoi, printre tine, spre Hohenzollerndamm.     Au găsit o pivniță plină de civili și au încercat să intre acolo ca să se adăpostească de focul constant de pe străzi. Civilii erau în majoritate femei și copii. Ședeau pe niște scaune de bucătărie în jurul unui ciot de lumânare aprins, așteptând pasivi sosirea rușilor. Nu au fost deloc mulțumiți când i-au văzut pe Knef și pe ceilalți.     — Plecați! au țipat ei. Nu vrem soldați. Or să ne omoare dacă vă găsesc aici. Plecați!” Citește mai puțin...