Neuromantul - FORMAT PDF

 • Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură  • Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatură  • Autor distins cu Premiul Philip K. Dick pentru literatură Ciberspațiul! O halucinație consensuală împărtășită zilnic de miliarde de operatori legitimi, reprezentare grafică a datelor extrase din băncile tuturor computerelor.
Citește tot rezumatul cărții Neuromantul... O complexitate inimaginabilă. Șiruri de lumină aliniate în non-spațiul minții, roiuri și constelații de date.   Deconectat definitiv de la extazul amețitor al "matricei", Case duce o existență de infractor mărunt și se simte treptat atras de gândul sinuciderii. Totul se schimbă odată cu apariția unui necunoscut misterios, care îi oferă posibilitatea reconectării la matrice... în schimbul participării la o singură misiune.   Ridică mâinile, cu palmele în sus și degetele albe ușor rășchirate și, cu un clic abia auzit, din tecile de sub unghiile grena lunecară zeci de lame de bisturiu, lungi de patru centimetri și cu tăișuri duble.   În ceea ce privește impactul concret al scrierilor sale, William Gibson este probabil cel mai important romancier din ultimele două decenii. Prima lui trilogie a pus bazele conceptuale pentru creșterea explozivă a mediilor virtuale în jocurile video și în spațiul Web. Fără el, lumea ar fi fost diferită. - The Guardian   Fragment din romanul "Neuromantul" de William Gibson:   „Și căzu printre metale contorsionate și prin mirosul de praf, lunecând atunci când palmele îi atinseră hârtia lucioasă. Înapoia lui, ceva se prăbuși cu zgomot. — Haide, zise Finlandezul, relaxează-te puțin. Case zăcea întins pe un teanc de reviste îngălbenite, cu fețele strălucind spre el în penumbra din Metro Holografix — o galaxie nostalgică a dinților albi, îmbietori. Rămase locului, inspirând mirosul revistelor vechi până i se potoliră bătăile inimii. — Iarna Mută, rosti el. — Da, făcu Finlandezul din spate, te-ai prins. — Du-te dracu'. Case se ridică, masându-și încheieturile. — Hai, hai, îl mustră Finlandezul, ieșind dintr-un fel de nișă a zidului de vechituri. E mai bine pentru tine, omule. Luă pachetul de Părtagas din buzunarul hainei și își aprinse o țigară, iar aroma tutunului cubanez umplu prăvălia. — Voiai să intru după tine în matrice, ca un tufiș arzător? Nu pierzi nimic. O oră petrecută aici durează de fapt două secunde acolo. — Nu te gândești niciodată că mă călcă pe nervi să apari așa, sub forma unor oameni pe care-i cunosc? Se ridică, scuturându-și praful albicios de pe jeanșii negri, apoi se răsuci și privi către stradă, la vitrinele prăfuite și la ușa închisă. — Ce-i afară? New Yorkul? Sau se oprește acolo? — Păi, răspunse Finlandezul, e că-n povestea aia cu copacul, o știi? Se prăbușește-n pădure, dar poate că nu-i nimeni acolo să-l audă. Își arată incisivii uriași și pufăi din țigară. — Dacă vrei, poți să ieși să te plimbi. Totu-i la locul lui. Mai exact, tot ce ai văzut tu vreodată. Asta-i memoria ta, nu? O accesez, o sortez și ți-o trimit înapoi. — N-am o memorie atât de bună, făcu Case uitându-se în jur. Își privi mâinile pe ambele părți. Încercă să-și amintească cum erau liniile din palmele lui, însă nu izbuti. — Toți o aveți, zise Finlandezul strivind țigara sub talpa pantofului, dar puțini dintre voi o pot accesa. Cei mai mulți dintre artiștii buni o pot face. Dacă ai putea suprapune reconstrucția asta peste realitate — prăvălia Finlandezului de la periferia Manhattanului —, ai observa o diferență, dar poate că nu atât de mare pe cât credeai. Pentru voi, memoria este holografică. Finlandezul se trase de una dintre urechile lui mici. — Eu sunt altfel. — Cum adică holografică? Cuvântul îl făcea să se gândească la Rivieră. — „Paradigma holografică" este cea mai potrivită expresie cunoscută de voi pentru reprezentarea memoriei umane, asta-i tot. Însă n-ați făcut nimic în direcția asta. Voi oamenii, vreau să spun. Finlandezul păși înainte și-și înclină țeasta ascuțită pentru a privi în sus, spre Case. — Poate că, dacă ați fi făcut-o, eu nu m-aș mai fi întâmplat. — Ce vrei să zici prin încifrările astea? Finlandezul strânse din umeri. Tweedul ponosit îi era prea larg și nu mai revenea în aceeași poziție. — Încerc să te ajut, Case. — De ce? — Pentru că am nevoie de tine. Dinții lați și galbeni se iviră din nou. — Și pentru că tu ai nevoie de mine. — Rahat! Îmi poți citi gândurile, Finlandezule? Se strâmbă. — Voiam să zic... Iarna Mută. — Gândurile nu se citesc. Vezi, continui să folosești paradigmele oferite de cuvântul scris, deși de-abia ești alfabetizat. Eu îți pot accesa memoria, însă nu-i totuna cu gândurile.” Citește mai puțin...