Drama copilului interior - FORMAT PDF

Drama copilului interior. Prizonieri ai copilăriei în căutarea adevăratului sine  O carte cu profunde implicații, care ne așază în față o oglindă teribil de clară, pentru a vedea cu ochii sufletului cine suntem ca adulți și cine am fost în copilărie.
Citește tot rezumatul cărții Drama copilului interior... Alice Miller ne vorbește despre drama copilului din fiecare dintre noi, pe care ea îl numește copilul dotat. El este copilul sensibil căruia natura i-a oferit abilitatea de a se uita pe sine, nevoile sale neîndeplinite și sentimentele negative intense, pentru a supraviețui. Acesta este un proces psihologic care ne rupe de noi înșine pentru a ne salva de la dispariția psihologică, și chiar fizică, în situații de criză. Dacă rareori suntem expuși unui pericol fizic real, psihologic lucrurile stau însă altfel, ne spune Alice Miller. Când părinții îl supun stresului psihologic intens și neglijenței emoționale, când nu respectă nevoile copilului și adevăratul său sine, organismul acestuia se mobilizează pentru a face față. Însă nu poți lupta mereu cu cei de care depinde viața ta și bunăstarea ta psihologică. Astfel încât copilul, dotat de natură cu această sensibilitate, devine extraordinar de atent cu nevoile adulților, ale părinților, ale căror iubire, grijă și atenție nu vrea să le piardă. Se rupe de adevăratul său sine și își construiește un sine fals. Mulți vor deveni adulți de succes, însă nefericiți și fără sens, depresivi sau grandomani narcisici, izolați complet de adevărata lor dimensiune umană.   Drama copilului sensibil este o tragedie a generațiilor: cei care nu au astăzi suficiente resurse pentru copiii lor sunt cei care de mici au avut grijă de nevoile propriilor părinți. Copiii au o nevoie naturală și sănătoasă de atenție. Este dorința oricărui copil de a fi văzut, de a se simți iubit, acceptat și înțeles. Nu suntem aici pentru a forma după „chipul și asemănarea noastră”, ci să lăsăm să se formeze ceea ce natură a pus cu generozitate în copiii noștri. Din păcate, reușim să le transmitem copiilor exact suferințele și lipsurile noastre. În lupta cu natura pentru a „crește” copii mai buni, ciuntim ceea ce ar fi putut crește cu adevărat verde și roditor, aflăm de la A. Miller.   Mă întreb uneori dacă va fi vreodată posibil să înțelegem cât de singuri și părăsiți am fost când eram copii. Nu mă refer acum, în primul rând, la copiii de care nu s-a avut grijă în mod evident sau care au fost complet neglijați și care au fost mereu conștienți de acest lucru sau, cel puțin, au crescut știind că așa stau lucrurile. În afară de aceste cazuri extreme, există un număr foarte mare de oameni care intră în terapie cu credință (cu care au crescut) că au fost fericiți și protejați în copilărie. […] Ei se descurcă bine, chiar excelent, în orice întreprind; sunt admirați și invidiați; au succes de fiecare dată când vor – dar în spatele tuturor acestora se află ascunsă depresia, un sentiment de gol și alienare, precum și impresia că viețile lor nu au niciun sens. - Alice Miller Fragment din cartea "Drama copilului interior" de Alice Miller "Dezvoltarea sănătoasă   Dacă un copil este atât de norocos, încât să crească beneficiind de o oglindire, de o mamă care se află la dispoziția lui - adică o mamă care își îngăduie să fie folosită ca o funcție a dezvoltării copilului atunci se poate dezvolta treptat un sentiment de sine sănătos în copilul aflat în creștere. Ideal ar fi ca această mamă să asigure și climatul emoțional necesar și înțelegerea pentru nevoile copilului. Chiar și o mamă care nu are o căldură sufletească deosebită poate face posibilă această dezvoltare, dacă se abține de la o împiedică și permite copilului să primească de la alți oameni ceea ce îi lipsește ei înseși. Studii diverse au demonstrat abilitatea incredibilă pe care o deține copilul în folosirea celei mai mici „hrane" afective ce se găsește în apropierea lui. Când spun „sentiment de sine sănătos", înțeleg prin aceasta certitudinea că sentimentele și nevoile pe care le experimentează cineva fac parte din șinele acelei persoane. Această certitudine nu este ceva care se poate dobândi prin reflecție; este asemenea pulsului, pe care nu îl observăm atât timp cât funcționează normal. Contactul automat, natural cu propriile emoții și nevoi oferă individului putere și stimă de sine. își poate trăi sentimentele - tristețe, disperare sau nevoia de ajutor - fără să îi fie teamă că își face mama să se simtă nesigură. Își îngăduie să îi fie frică atunci când este amenințat sau să fie supărat când dorințele lui nu sunt plinite. Nu știe numai ce nu vrea, ci și ceea ce vrea și este capabil să exprime ce vrea, indiferent dacă va fi iubit sau urât pentru acestea." Citește mai puțin...