Miezul noptii la Pera Palace - FORMAT PDF

    Când Imperiul Otoman s-a prăbușit, atât de mulți spioni forfoteau în holul legendarului hotel din Istanbul – elegantul Pera Palace –, încât managerul a pus un anunț prin care le cerea politicos acestor „vizitatori" să lase locurile libere pentru oaspeții plătitori ai hotelului.
Citește tot rezumatul cărții Miezul noptii la Pera Palace... În vreme ce un imperiu multiethnic se transformă într-o națiune „turcă", Istanbulul interbelic improviza: ruși albi refugiați își vindeau bijuteriile de familie pe caldarâm, un impresar afro-american deschidea un club de jazz, un profesor universitar din Boston aducea la iveală comorile de multă vreme ascunse ale Hagiei Sophia și o Miss Turcia devenea prima regină a frumuseții de confesiune musulmană. Iar la miezul nopții, pe 31 decembrie 1925, cetățenii nou-proclamatei Republici Turce sărbătoreau Noul An după noul calendar și nouă oră unificate pentru întâia dată pe întreg teritoriul națiunii. Pera Palace, vreme îndelungată un simbol al progresului, avea să rămână un loc-reper în timp ce Kemal Atâturk întemeia o nouă națiune, feministă musulmană Halide Edip lupta pentru drepturile femeilor, Leon Troțki se ascundea pe o insulă din Marea Marmară de asasinii bolșevici, iar viitorul papă Ioan al XXIII-lea îi sprijinea în secret pe activiștii evrei să scoată pe ascuns mii de oameni din Europa ocupată de naziști. Pera Palace a reușit să supraviețuiască până și după ce bombele plasate în bagajele unor diplomați britanici de către serviciile secrete bulgare au explodat în holul hotelului. În acest tablou caleidoscopic, Charles King recreează o epocă în care un hotel celebru și un oraș străvechi au devenit punctual de intersecție al arterelor și intereselor globale – un moment memorabil din istoria Europei și a Orientului Mijlociu.       „Superbă — mustind de detalii savuroase și autentică forță narativă. Charles King relatează istoria Orientului Apropiat în secolul XX, văzută prin prisma unui oraș magnific. O operă clasică, în nuanțe de sepia!" – Robert D. Kaplan     „Această istorie socială a unuia dintre cele mai fascinante orașe ale lumii este pe cât de edificatoare, pe atât de antrenanță. Personaje diverse, de la Troțki la Hemingway, de la un muzician armean orb la un viitor papă, contribuie la povestea transformării unui oraș dintr-un liman pentru sumedenii de refugiați într-o metropolă vibrantă. Miezul nopții la Pera Palace este o adevărată delectare." – Stephen Kinzer     „În aceasta memorabil decantată carte de istorie, Charles King ne povestește ce anume reprezenta Pera Palace - hotelul plin de ornamentații bogate, atins de patina timpului, aflat în mijlocul unui turbion de intrigi, violență, sex și spionaj, totul proiectat pe fundalul crepuscular al splendorii otomane. Am îndrăgit această carte." – Simon Winchester     „Scrisă cu competență și extraordinar de antrenanță. Puține locuri erau atât de pline de culoare ca Istanbulul în perioada interbelică, iar profesorul King reușește să surprindă toată această vitalitate haotică și contradicțiile unui oraș – și ale unei culturi – pe cale de a se reinventa." – Joseph Kanon       CHARLES KING este professor de afaceri internaționale și științele guvernării la Universitatea Georgetown și autorul a șase cărți, printer care se numără Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, The Ghost of Freedom: A History of the Caucasus și The Black Sea: A History. Conferențiază pe teme globale și este frecvent present în media, colaborând cu CNN, Național Public Radio, BBC, History Channel și MTV. Miezul nopții la Pera Palace a fost distinsă cu Prix de Voyage Urbain „Le Figaro-Peninsula Paris".      Fragment din volumul "Miezul nopții la Pera Palace" de Charles King:       „Pe perioada lungii epoci otomane, musulmanii și nemușulmanii trăiseră într-un mozaic administrativ, care stabilea privilegiile colective și reglă relația dintre comunitățile confesionale și stat. Comunităților religioase individuale cunoscute ca millet-uri, li se acordă dreptul la autoguvernare în chestiuni privind legea canonică, ordinea publică, respectarea contractelor dar și în alte chestiuni legale, sociale și economice. Toți supușii otomani datorau loialitate sultanului, iar creștinilor și evreilor li se solicită să plătească taxe speciale pe care musulmanii puteau să le evite, dar în general oamenii se nășteau, se căsătoreau și mureau conform codurilor legale proprii fiecărei comunități religioase, numărul exact și natura acestora schimbându-se de-a lungul secolelor. Teoretic, era imposibil ca cineva să fie în afara sistemului de millet-uri, dacă era supus al sultanului. Se pornea de la presupunerea că, în fiecare stadiu al vieții, o persoană se va adresa autorității religioase de care aparținea, nu statului, pentru rezolvarea chestiunilor care mergeau de la înregistrarea unei nașteri la executarea unui testament.     Întreaga ierarhie a administrației de stat era construită în jurul acestui sistem al autoguvernării confesionale, chiar dacă existau și numeroase căi de a-l încălca. În calitatea sa de calif, sultanul stătea în vârful ierarhiei religioase pentru musulmani, dar îi guverna pe supușii săi nemusulmani numai indirect, prin intermediul șefilor religioși instalați, cum ar fi patriarhul grec ortodox, patriarhul armean apostolic, și hahambași (rabinul-șef) al evreilor. Acest aranjament întărea la rândul său puterea acestor conducători religioși asupra turmelor lor.     Sistemul millet-urilor a fost o strategie administrativă pentru cârmuirea unui imperiu divers din punct de vedere religios și a durat în diferite forme mai mult de jumătate de mileniu, un record de parcurs, de departe mai lung decât cel al democrației liberale sau al statului-națiune. Principalele millet-uri nemusulmane — grec, armean și evreiesc — aveau rădăcini care se întindeau până la precursorii timpurii ai orașului modern. Grecii aveau o prezență neîntreruptă în Istanbul care se întindea până în secolul al VII-lea î.Hr., chiar dacă era dificil pentru orice familie individuală să facă proba unui arbore genealogic atât de lung. Din vasta sa catedrală aflată în cartierul Fanar (Fener) la sud de Cornul de Aur, patriarhul grec servea drept cap administrativ al comunității ortodoxe grecești locale și ca pol spiritual pentru întreaga lume greacă ortodoxă, întinzându-se peste Mediterana și mai departe. Atunci când grecii din străinătate se gândeau la centrul vieții lor culturale și religioase, se uitau în mod firesc spre Istanbul — sau Konstantinoupolis — locul în care școlile grecești erau cele mai renumite, bisericile grecești cele mai strălucitoare, și afacerile grecești cele mai înfloritoare.” Citește mai puțin...