Rezumat Drept procesual penal. Partea generala - Flaviu Ciopec

Lucrarea de față analizează aspectele privind obiectivele procesului penal, dar și a manierei în care aceste obiective sunt realizate în practică judiciară penală. Fiind concepută ca un suport de curs pentru studenți, aceasta reprezintă o contribuție reală la înțelegerea termenilor juridici specifici, cuprinzând trimiteri la lucrări de referință, exemple și jurisprudența, adresându-se astfel și tuturor celor care doresc o aprofundare a științelor penale.  Obiectivele procesului penal sunt adevărul, legitimitatea și eficacitatea.
Citește tot rezumatul cărții Drept procesual penal. Partea generala... Adevărul conferă autoritate epistemică deciziilor judiciare și le ranforsează din interior. Chiar dacă adevărul obținut adesea în proces nu este adevărul obiectiv, ci doar o specie a acestuia, consecința a lipsei de infailibilitate a justiției umane, aceasta nu induce o capitulare a organelor chemate să înfăptuiască justiția, ci o continuă lupta pentru obținerea ei. Legitimitatea este asigurată de așa-numita moralitate procedurală, ce oprește organele judiciare să actualizeze principiul „scopul scuza mijloacele”. Justiția penală nu trebuie doar să se facă, ci trebuie să se și vadă cum se face. În fine, eficacitatea este importantă într-un context al necesitații asigurării certitudinii represiunii. Între aceste coordonate, procesul penal, ghidat de un nou cod legislativ, încearcă să acomodeze idei mai noi sau mai vechi, într-un demers de aculturație mai mult sau mai puțin inspirat și cu consecințe importante pentru contenciosul de aproape 400.000 de litigii penale noi anual. Din cuprins - acțiunea penală - acțiunea civilă - contra-acțiunea în procesul penal - funcțiile  procesuale - incidentele de competență - probatoriul în procesul penal - măsurile procesuale și procedurale - actele procesuale și procedurale Puncte forțe - explicații clare și concise în materia dreptului procesual penal - analiză a obiectivelor procesului penal - corelații legislative, ample referințe doctrinare și jurisprudențiale - explicații bogate care însoțesc termenii juridici specifici dreptului procesual penal - abordarea limpede a conceptelor Despre autor Flaviu Ciopec este doctor în drept penal, lector universitar la Facultatea de Drept Universitatea de Vest Timișoara, lector la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și avocat în Baroul Timiș. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept procesual penal. Partea generala?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept procesual penal. Partea generala și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ