Mai are politică vreun sens? Instrumentele democrației și povara populismului Profesorul Radu Carp este un observator subtil, rafinat și întotdeauna avizat al realităților politice pe care le explorează cu calm și obiectivitate.
Noua sa carte propune un persuasiv îndreptar analitic pe teme de o intensă actualitate precum criza reprezentării, resurecția populismelor, ofensivele naționaliste și alte amenințări la adresa valorilor și instituțiilor liberale. În acest volum, Radu Carp îmbină exemplar profesionalismul riguros cu un consecvent angajament democratic. - Vladimir Tismăneanu Radu Carp este o voce a lucidității democratice. Intelectual demo-creștin, lectura pe care o dă politicii se întemeiază, simultan, pe rigoarea conceptuală și pe fermitatea angajamentului etic. Rândurile lui furnizează un îndreptar și un ghid de bune practici. Refuzul de¬magogiei este posibil doar prin acceptarea demnității umane. Este lecția pe care textele lui Radu Carp o oferă celor de azi, spre a evita cântecul de sirenă al rătăcirilor mesianice. - Ioan Stanomir Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și director al Școlii Doctorale de Științe Politice. Are un masterat în studii europene și relații internaționale la Institut Europeen des Hautes Etudes Internationales (1996) și este doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai“ (2002). Cartea de față reunește mai multe texte prin care am încercat să ofer un potențial răspuns la întrebarea dacă politica mai are astăzi vreun sens. De asemenea, mi-am propus să identific modalități posibile pentru a depăși neîncrederea față de politică, atât de prezență în spațiul public contemporan. Întrebarea rămâne deschisă, dar argumentele necesare formulării unui răspuns vor putea fi mai bine articulate în urma parcurgerii acestui volum. - Radu Carp
