Natura atașamentului față de oameni suferă schimbări pe durata vieții, în ceea ce privește locul fiecărei persoane și a variațiilor din cadrul acestor poziții. În mod normal funcția părinților devine secundară și cea a partenerului de viață devine primară.
Această dinamică are de a face cu înaintarea în vârstă. Sharper a spus că flexibilitatea atașamentului este corelată cu gradul de independență, adică a gradului în care o persoană poate funcționa autonom. Nevoia de grijă, suport, afirmare se schimbă odată cu caracteristicile persoanei și a vieții trăite. Un copil cu dificultăți intelectuale grave (retard mental) va gândi și se va comporta ca un copil chiar și la vârsta adultă.
