Chivotele ecumenice ale lui Petru Rares si modelul lor ceresc - FORMAT PDF

Chivotele ecumenice ale lui Petru Rareș și modelul lor ceresc -- sau despre cele trei "intrări În Europa" ale neamului românesc   Pentru a putea descoperi motivația profundă a ridicării unei serii Întregi de chivote ecumenice, programate În mod deliberat de ctitori să simbolizeze arhitectonic și iconografic aspectul, funcția și vocația transcedentală a cerescului edificiu de sorginte spirituală, din vedenia Sf.
Citește tot rezumatul cărții Chivotele ecumenice ale lui Petru Rares si modelul lor ceresc... Nifon al Constantianei, trebuie cunoscută, fie și sumar, biografia instituționalizării vieții bisericești În România, În mod special În Moldova și În ținuturile Învecinate și, decurgând direct din aceasta, cadrul și principalele trăsături ale mentalității ecleziale ale ctitorilor.   Imaginea comună asupra Moldovei acelei Întinse perioade de timp este a unui teritoriu aproape pustiu, chipurile, netocmit politic și religios, populat incert de o românime haotică, dominată la fel de haotic de cumani și cu o configurație confesională vagă și fluidă, depinzând de vigoarea, mai mare sau mai mică, a năvălitorului barbar sau confesional! Puținele documente de care dispunem ne informează că pământul Moldovei ancestrale, ca de altfel și al țării Românești, care, până În preajma schismei de la 1054 și, potrivit lui Iorga, erau ambele "acoperite de mlaștini și păduri, iar cele câteva sate ascunse În poiene nu erau În stare să ațâțe pofta de cucerire a nimănui; Încât (...) trebuie să spunem că raza culturii mai Înalte se opria cu totul la hotarele noastre" (N. Iorga/Istoria Bisericii Românești/1928/pag.20), devenise În secolul XII, sporind masiv Înspre mijlocul celui de-al XIII-lea, ținta unei puternice colonizări catolice, lucrată la Început cu zel dominican, pentru că, Începând cu 1297, să fie preluată de fervoarea și tenacitatea prozelitismului franciscan.   În realitate, râvnă misionară a Apusului creștin a primit totuși o replică, pe cât de insolită, pe atât de eficace și imposibil de anihilat, din partea unor pustnici români, trăind În locuri singuratice, dar care erau frecvent vizitați, atât de credincioși băștinași cât și de ierarhi sau de demnitari aparținând neamurilor străine, Învecinate. Potrivit lui Iorga, acești "egumeni-vlădici", În majoritatea cazurilor necanonici, perpetuând tipologia creștin-orientală, bizantină, dar cu legături destul de sporadice cu Constantinopolul postschismatic, se bucurau În rândul poporului credincios de o imensă notorietate. În acele vremuri tulburi, puterea acestor episcopi-egumeni underground reușise, În lipsa unor instituții oficiale ecleziastice și statale, să țină În mână și ordinea statală, și cea religioasă: "Creștinism fără episcopi canonici a fost cu putință aici chiar și peste o mie de ani de la aceste timpuri Întunecoase, deci cu atât mai mult atuncea: religie prinsă de la o bucată de vreme În forme stricte și sfinte, imutabile și eterne, el a putut trăi, În anumite locuri și Împrejurări, până foarte târziu și fără ele. Darul hirotoniei, "punerii mâinilor" asupra preoților și darul sfințirii lăcașurilor sfinte - sarcina cercetării lor are mai puțină Însemnătate și se lasă dese ori la o parte - le exercitau atunci preoți mai bătrâni și singurateci, călugări vestiți pentru evlavia lor. În acest timp, de altminterea, episcopii, al căror nume e nou - cei vechi ziceau piscup și, slavonește, Vlădica, "stăpân" - se alegeau, cum se știe, de cetățenii unui oraș, de poporanii unei biserici, și ei puteau fi ridicați oricând din rândurile mirenilor, fără a fi sfințiți măcar În forme canonice reale". (N. Iorga/Istoria Bisericii Românești/1928/pag.16) Prestigiul lor și modul deopotrivă camuflat și discreționar de a-și afirma calitatea de Întâistătători poate fi identificat cel mai bine și mai convingător Într-un document papal citat tot de Iorga, datând din 1234, În care "Papa se plânge ca În episcopia să românească, a Cumanilor - cum vom vedea În părțile Buzăului, Putnei și Bacăului - "falșii episcopi", pseudo-episcopii, zice documentul, ai românilor, au ispitit la ei până și pe unii din regatul Ungariei, Unguri ca și Germani și alți catolici, care vin la dânșii ca să rămâie statornic și alcătuiesc unul și același popor cu Romanii, adecă locuitorii târgurilor de munte pe care străinii de altă lege le Întemeiaseră de curând" (N. Iorga/Istoria Bisericii Românești/1928/pag.22). Citește mai puțin...