Rezumat Dinastia Cantemirestilor - Andrei Esanu

Volumul a fost conceput ca un studiu monografic în care este prezentată de la obârșie și până la ultimii descendenți una dintre cele mai interesante și mai reprezentative dinastii moldovene de cărturari și oameni politici din perioada de tranziție de la epoca medievală la cea modernă, Dinastia Cantemireștilor.
Citește tot rezumatul cărții Dinastia Cantemirestilor... Această dinastie s-a impus printr-un șir de personalități remarcabile în secolele XVII–XVIII pe tărâm politic, militar, diplomatic și cultural-științific, printre care trei domni ai Țării Moldovei, Constantin Cantemir și fiii săi Antioh și Dimitrie. Întrunind într-un volum studiile și cercetările biografice elaborate minuțios, colectivul de autori a urmărit scopul de a prezenta publicului larg o panoramă istorică mai mult sau mai puțin integra a trecerii prin timp a vestitului neam Cantemir, care a avut un merit deosebit atât în istoria și cultura națională, cât și în cea europeană, lăsând moștenire o bogată zestre intelectuală și spirituală. Lucrarea poartă un caracter de cercetare-sinteză, la elaborarea căreia și-au dat concursul un grup de cercetători istorici din Republica Moldova și România. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dinastia Cantemirestilor?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dinastia Cantemirestilor și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ