Rezumat Amprente si voci - Florea Firan

Volumul Amprente și voci oferă un segment polifon al culturii române printr-o selecție de creatori care și-au pus într-un fel sau altul amprenta asupra timpului și spațiului în care s-au manifestat.
Citește tot rezumatul cărții Amprente si voci... Prezentările sunt de tip monografic în sinteză, îmbinând aspecte biografice cu momente importante ale operei scriitorilor și artiștilor analizați din perspectiva criticii literare. Criteriul includerii autorilor este cel alfabetic. Toate cele 41 de portrete ale unor scriitori diferiți, din epoci și spații diferite incluse în acest volum au făcut obiectul editorialelor publicate în ultimii ani în Revista Scrisul Românesc. Alături de scriitori contemporani (Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Mihai Sora), selecția cuprinde scriitori din afara granițelor, parte dintre ei pentru prima dată analizați într-un asemenea context (Mircea Eliade, Virgil Nemoianu, Vintilă Horia, Ștefan Baciu, Andrei Codrescu, I. Negoițescu, Ion Omescu, Matei Călinescu, Cătălin Dorian Florescu, Matei Visniec), avangardiști și suprarealiști (Gellu Naum, Paul Celan, Tristan Tzara, Urmuz, B. Fundoianu), figuri mai puțin cunoscute precum Anton Bibescu, Anna Brâncoveanu de Noailles, Dora d'Istria, voci originale, emancipate, care dau savoare culturii române. Nu lipsesc clasicii, unii discutați din unghiuri noi (I. L. Caragiale-Poetul, sau Eminescu în corespondență cu Veronica Micle), personalități complexe precum Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Al. Piru, Ovidiu Papadima, Mihai Botez, nu în ultimul rând creatori cu amprenta internațională, în special Brâncuși, urmat de Corneliu Baba și Eugen Drăguțescu sau Rosa del Conte, autoarea celei mai importante exegeze critice din exterior despre poetul național, Mihai Eminescu o dell` Assoluto. Petre Pandrea, Valeriu Anania, Liviu Călin, Grigore Smeu, George Sorescu, Stancu Ilin, Ovidiu Ghidirmic ilustrează într-un fel spațiul cultural al Olteniei. La lectură, medalioanele monografice din acest volum creează o imagine de bogăție și diversitate a unei culturi care traversează vremurile lăsând urme puternice, cu voci interesante și erudite, fiecare cu inflexiunile ei într-un posibil eșantion de valoare. Însoțirea textelor cu portretele foto ale autorilor, imagini cu prezența lor în grupuri cu scriitori cu care au avut într-un fel sau altul legături, sau reproducerea copertelor cărților reprezentative, întregesc profilul spiritual al acestora și în timp capătă valoare documentară de istorie literară. - Autorul Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Amprente si voci?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Amprente si voci și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ