Rezumat Cum sa ne indeletnicim cu rugaciunea lui Iisus - Nikolai E. Pestov

De multă vreme se simțea printre creștinii de la noi nevoia unui îndrumar limpede și totodată concis de­spre îndeletnicirea cu Rugăciunea lui Iisus.  În Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți întâlnim adesea îndemnul de a ne ruga neîncetat, prin rostirea, cât mai des cu putință, a rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă pe mine, păcătosul!”.
Citește tot rezumatul cărții Cum sa ne indeletnicim cu rugaciunea lui Iisus... Desigur, pentru cei mai mulți dintre noi e de neînțeles, în condițiile vieții de astăzi, cum am putea să săvârșim această tainică lucrare. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel – „Rugați‑vă neîncetat!” (I Țes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputință de îndeplinit dacă nu luăm aminte la cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, care arată ucenicilor săi că „Dumnezeiască Scriptura nu poruncește nimic dintru cele cu neputință”.  Cartea lui Nikolai Pestov – teolog și istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seamă un autentic trăitor creștin – se constituie într‑un îndrumar pe înțelesul tuturor despre taina săvârșirii rugăciunii neîncetate. Marea căutare de care s‑a bucurat în Rusia în ultimii ani acest prețios îndrumar duhovnicesc de­spre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat să‑l tălmăcim și în limba română pentru folosul sufletesc al creștinilor de la noi. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cum sa ne indeletnicim cu rugaciunea lui Iisus?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cum sa ne indeletnicim cu rugaciunea lui Iisus și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ