În timp, capodopera lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby (The Great Gatsby), publicată pe 10 aprilie 1925, a câștigat în valoare: considerată inițial o carte spectaculară despre „generația pierdută", astăzi ocupă locul al doilea, după Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcătuită de publicația New York Times.
S-a bucurat de șase ecranizări. Odată cu noul meu roman m-am cufundat cu totul într-o operă de creație pură [...], în imaginarea neîntreruptă a unei lumi reale și totuși strălucitoare. - F. Scott Fitzgerald, în scrisoarea către editorul Maxwell Perkins, cca 10 aprilie 1924 Jay Gatsby, un simbol al poveștii americane de succes, vrea să recupereze trecutul și paradisul pe care le asociază cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amăgit de un vis care se dovedește nedemn de el, iar Fitzgerald înaltă căderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esențial. Romanul se încheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatură: «Gatsby crezuse până la urmă în luminița aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în fața noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanță are... mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde brațele mai departe... Și tot așa, până într-o dimineață... Și tot așa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut». În Marele Gatsby, Fitzgerald realizează ceea ce nu va mai face în toată cariera sa ulterioară: o satiră a moravurilor contemporane care conține adevărurile – personale și sociale – cele mai profunde. Dacă subiectul predilect al lui Hemingway este războiul, al lui Fitzgerald este Visul american și trădarea acestuia, subiect care face conexiunea între viața privată a scriitorului, cariera lui și cărțile sale într-un întreg tematic. Fitzgerald rămâne principalul cronicar al puterii seducătoare a bogăției și faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a poziționat asemenea lui – chiar în adâncul sufletului american. - Daniel S. Burt Cred că romanul este o minune. - Maxwell Perkins, în scrisoarea către F. Scott Fitzgerald din 14 noiembrie 1924 L-am citit însă de trei ori. Nu sunt câtuși de puțin influențat de comentariul dumneavoastră despre mine când afirm că m-a interesat și m-a mișcat mai mult decât orice nou roman, fie englez sau american, pe care l-am parcurs de câțiva ani buni. Când voi avea timp mi-ar plăcea să vă scriu mai pe larg și să vă spun exact de ce cred că este o carte atât de remarcabilă. De fapt, cred că este primul pas înainte pe care l-a făcut proză americană de la Henry James încoace. - T.S. Eliot, în scrisoarea către F. Scott Fitzgerald din 31 decembrie 1925
