Dacă luăm în considerare întregul scrierilor patristice vom constata că cea mai mare parte sunt comentarii ale Scripturii. Motivele sunt diverse: în primul rând, Scripturile sunt expresia prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului său și exprimă alianță cu Dumnezeu, ceea ce-i conduce pe Părinți la dezvoltarea noțiunii de iconomie a mântuirii, la precizarea rolului Duhului Sfânt activ în Scriptură, la aprofundarea relației omului cu Dumnezeu și, în sens mai larg, a antropologiei.
Pentru evrei, Scripturile erau Tora vie (cum arată Neemia 8). Explicitarea oferită în același timp - Legea orală (Torah she-be'al peh), dezvoltată în Mișna (legislația provenită din Tora) și în Talmud, care o comentează - e de asemenea revelată. Pentru creștini e altfel: Cristos e Cuvântul întrupat (În. 6). Întreaga Biblie ne spune că „Dumnezeu a vorbit". Cuvântul - Dhavar - străbate întreaga Scriptură. Dar acest Cuvânt nu mai e pentru noi doar cel pe care Dumnezeu îl adresă poporului său prin intermediul profeților ori cel care se manifestă ca Tora metafizică în Pentateuh. Acest Cuvânt s-a întrupat în firea noastră, a devenit un om (În. 1, 14). E vorba de o revoluție fără precedent. Dumnezeu se micșorează, cum explică imnul către Filipeni, pentru a ni se alătura în umanitatea noastră și acolo ne permite să-l cunoaștem. De acum tot ce e uman e și dumnezeiesc, la fel și viceversa. - Marie-Anne Vannier • Exegeza Părinților • „Ca și cum Dumnezeu n-ar fi lumină..." • Hermeneutica clarității la Irineu • Exegeza lui Origen și a Părinților alexandrini • Hermenutică și exegeza la Tyconius • Regulile pentru interpretarea Scripturii: De doctrina christiana a lui Augustin • Exegeza antiohiană sau primatul literei Autori: • Marie-Anne Vannier • Agnes Bastit-Kalinowska • Daniel Vigne • Jean-Marc Vercruysse • Isabelle Bochet • Jean-Noel Guinot
