Zmeie de hartie - FORMAT PDF

• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatură Bestseller Gaudeamus 2019   Ultima carte publicată de Romain Gary, Zmeie de hârtie, este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante romane de dragoste având ca fundal cel de-al Doilea Război Mondial.
Citește tot rezumatul cărții Zmeie de hartie...   Ludo crește într-un sat normand, în casa unchiului său Ambroise Fleury, celebru pentru că bricolează zmeie fabuloase. Viața lui liniștită este bulversată în ziua când o întâlnește pe angelica Lila, o fată din familia aristocratică poloneză care deține un conac în ținut. Este de ajuns o singură privire, și Ludo se îndrăgostește pentru totdeauna, iar astfel debutează aventura unei vieți: pentru a fi demn de inimă și mâna Lilei, Ludo devine secretarul contelui Stas de Bronicki, tatăl fetei, jucător la bursă, dar și la mesele din marile cazinouri ale Europei, călătorește în Polonia, în ajunul izbucnirii războiului, și revine acasă în timp ce Germania invadează Polonia, Lila și familia ei dispar și Europa se cufundă în coșmar. Țările capitulează, dar cei care încă mai cred în idealuri nu abdică. Ludo va intra în Rezistență și va afla că eroi pot fi și un bucătar francez obsedat de arta culinară, și un profesor la senectute care redactează manifeste, și o fostă madamă ce se dă drept contesă, și un unchi care meșterește zmeie și are o ascunzătoare în atelier. Va putea însă Ludo să treacă peste ce va afla despre Lila? Fragment din volumul „Zmeie de hârtie" de Romain Gary:   "Imediat ce s-a terminat micul dejun, am sărutat mâna Genicikai și am urcat în cameră. Lila mă privise de câteva ori cu uimire căci, pentru că încă nu învățasem arta mondenă de a face grimase pentru a-ți ascunde sentimentele, îmi venea greu să-mi ascund furia. Când am ieșit din sufragerie, ea m-a urmat și s-a oprit la picioarele scării. - Ce se întâmplă, Ludo? - Nimic. - Ce ți-am făcut? - Lasă-mă în pace. Numai tu mai lipsești. Încă nu-i vorbisem niciodată așa. Dacă aș fi avut zece ani în plus, aș fi plâns de furie și de umilință. Dar eram încă prea tânăr: aveam despre virilitate ideea aceea care lăsă întotdeauna lacrimile părții feminine și exclude astfel din partea bărbatului o parte frățească. Buzele îi tremurau ușor. O făcusem să sufere. M-am simțit mai bine. Mai puțin singur. - Iartă-mă, Lila, am inima grea. Nu știu dacă aveți expresia aceasta în polonă. - Ciezkie serce, spuse ea. - Am să-ți explic totul mâine. Am urcat scara. Mi se părea că îi vorbisem, în sfârșit, Lilei de la egal la egal. M-am întors. Era în expresia ei, mi se părea, puțină neliniște. Poate că îi era teamă să nu mă piardă: chiar că avea o imaginație debordantă. Nu era vorba decât de mine: mă simțeam rănit până în străfundul sufletului. Nu ar fi existat vreun Fleury care să nu fie murdărit de insultă. Faptul că fusesem luat drept victimă desemnată de către Hans, cu ceea ce originile mele umile puteau împrumuta drept credibilitate acestui rol de vinovat natural, mă aruncă în starea aceea de frustrare și de furie care a făcut întotdeauna să alterneze în istorie, pe metronomul urii, rolul victimei și cel al călăului. Eram pradă unei nerăbdări febrile care făcea din fiecare minut care trecea un dușman în plus. Mi se părea că Timpul se târa cu o premeditare în încetineală și poate chiar cu o rea-voință în ceea ce mă privește care făcea din acest bătrân aristocrat prăfuit un demn complice al tuturor foștilor. Cred că-i datorez lui Hans prima mea adevărată luare de contact cu conștiința socială.” Citește mai puțin...