Undeva în Transilvania este un roman inspirat în întregime din fapte reale. Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul conviețuirii dintre romani și evrei în cele două localități sălăjene.
Războiul și ocuparea Transilvaniei de Nord de către Ungaria bulversează o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie mai ales prin ochii unor copii. Prietenia dintre fetița română Mariucă și evreica Gîttel este axul romanului, relația lor fiind permanent modelată de împrejurările istorice. În primăvara anului 1944, evreii din Sălaj sunt deportați la Auschwitz, iar romanul “Undeva în Transilvania” prezintă desfășurarea acestei operațiuni ca pe o smulgere din rădăcini a acestei comunități. Sunt scene de un dramatism tulburător. Romanul este o frântură din istoria evreilor ardeleni, o istorie tragic împărtășită cu vecinii lor.
