Caietul albastru. Timp mort 1954-1955, Remember 1991-1998 De când mă știu, aș putea spune, dar mai precis de la vârsta de cincisprezece ani, am ținut – cu unele intermitente – un jurnal intim.
În epoci diferite, el a luat înfățișări felurite: când simplu caiet de note referitoare la evenimentele, la trăirile zilei, când jurnal de lectură, uneori repertoriu al exercițiilor spirituale, consemnare a meditațiilor urmând un itinerarium mentis în Deum, alteori caiet al unei pasiuni obsesive, de cele mai multe ori un melting pot, în care ghiveciul cuprindea reflecții, note pe marginea cărților, a evenimentelor din lume, scrisori, însemnări de călătorie, proiecții în imaginar, vise, ficțiuni. În anumite perioade purtăm chiar două „jurnale”, unul pentru consemnarea reflecțiilor, altul pentru urmărirea desfășurării unei experiențe intime acaparatoare. Nu arareori textele depășeau limitele însemnării „zilnice”, constituindu‑se în eseuri construite zile, dacă nu chiar săptămâni de‑a rândul. Caiete întregi, file numeroase din aceste arhive intime s‑au risipit, au pierit prin naufragiile ultimelor decenii, prin locuințe percheziționate, părăsite, confiscate, trecute în „patrimoniul statului”. Altele, tot numeroase, s‑au regăsit în lăzi și saci eșuați – dacă nu pe plăji pustii – prin garajele și magaziile prietenilor sau ale rudelor. Câteva mi‑au parvenit, aduse sau transmise clandesțin peste frontiere, în perioada în care eu însumi, refugiat politic în Franța, nu mă puteam întoarce în țară. Printre ele, Caietul acesta albastru.
