Om al faptei, iar nu al clamărilor triumfaliste, pe cât de harnic, pe atât de discret, Saluc Horvat și-a dovedit cu prisosință vocația de constructor de instituții culturale de ținută, de-ar fi să menționăm doar Biblioteca și Editura Universității de Nord Baia Mare, dar mai ales revista „Nord literar” – un vis al câtorva generații de literați maramureșeni pe care el, împreună cu bunul nostru prieten Guști Cozmuța, a știut să-l transforme dintr-o himeră în realitate.
Fascinat de personalitatea umană și literară a lui Eminescu, el și-a dat măsura de istoric literar marcat de precizia și acuratețea informației, atent evaluator îndeosebi al oscilațiilor interpretării vieții și operei acestuia. Cartea de față dă seama tocmai despre contribuțiile sale meritorii în acest domeniu atât de vast, devenit aproape labirintic, al eminescologiei. - Mircea Petean
