Această carte este deopotrivă una monografică și una de memorii. Amintindu-și câteva momente-cheie din anii 1946-47, când pe el și pe Paul Celan i-a legat o strânsă prietenie la București, apoi revederea lor după două decenii la Paris, Petre Solomon îl și introduce și-l explică pe poetul german de origine bucovineană, care a scris și în limba română și a adoptat, în a doua parte a vieții, limba franceză.
Paul Celan este prezentat ca o personalitate complexă, puternic marcat de episoadele tragice ale vieții sale - dispariția părinților în holocaustul evreiesc, propria lui trecere printr-un lagăr de muncă, autoexilul în România, apoi la Viena și la Paris, conflictul său cu antisemitismul mișcărilor neofasciste europene din anii 1950-60, acuzația samavolnică de plagiat și boala de nervi care l-a determinat să se arunce în Sena în 1970, înainte de a fi împlinit 50 de ani. Cartea pune accentul pe cei doi ani și jumătate petrecuți de Paul Celan în România, o perioadă de relativă liniște creatoare pentru el.
