�
�n viziunea demitizantă a lui Jules Michelet, împăratul francezilor – ce și-a edificat cariera pe ruinele idealurilor enunțate de revoluția de la 1789 -, ar fi fost un conducător militar megaloman, fără scrupule, un strateg care a comis și mari erori, fiind salvat de întâmplare și de complicitatea destinului, un șef de stat despotic, un caracter finalmente ezitant, în stare să facă pasul fatal de la sublim la ridicol, după dezastrele suferite de armatele franceze în Spania și Rusia…
și totuși, la sfârșitul cărții, după atâtea cotestatări, Napoleon nu-și pierde nimic din aureola cu care timpul l-a înconjurat.
El capătă, datorită temeinicului suport documentar al cărții, o binevenită complexitate, dar și o accentuare a penumbrelor de mister.
Lucrarea se traduce pentru prima dată în limba română.
