Patrie de unica folosinta - FORMAT PDF

O bună perioadă de timp am crezut că ideile mele se vor întâlni cu cele ale altor oameni și, încet, vom putea constitui o echipă pentru schimbare, un colegiu invizibil care va crește pe zi ce trece și vă reuși să facă ceva. Dacă nu va putea să răstoarne munții inerției, măcar va ajuta ca lucruri mici să se întâmple, pornind de la o idee modelată pe hârtie.
Citește tot rezumatul cărții Patrie de unica folosinta... Pentru că scrisul este ca un fel de piatră, care nu zboară în vânt, că vorba, el rămâne undeva în Univers. Poate fi luat de fiecare și folosit ca o armă sau ca o cărămidă cu care sunt construite marile lucruri și evenimente. Prima schimbare este una mică, dar importantă, cea în care începi să vezi diferit unele lucruri din jurul tău și începe să-ți pese. Contabilizezi și alte griji, te doare suferința din jur și nu te mai gândești la comunitate ca la o ghenă și nici la patria ta ca la o hartă agățată pe peretele clasei întâi.     Fragment din volum:     „Acum 10 ani am scris o carte împotriva pasivității intelectuale cu credința că, avem nevoie de contraideologii. Acum cred însă că stăm mult mai prost. Nu mai avem o sferă publică unde să se lovească ideologiile. Am devenit o societate decerebralizată, care a renunțat să mai dezbată. În loc de dezbatere aruncăm cu înjurături, iar talibanismul este în floare. S-au împlinit 90 de ani de la realizarea statului național român, iar noi nu am fost în stare să organizăm o sesiune solemnă a Parlamentului României, nici Academia Română, a făcut nimic, iar la Alba Iulia nu s-a deplasat nici un politician important de la București. Doar președintele Traian Băsescu a organizat un cocktail la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale. Am trecut cu mașina prin orașul Unirii în acea zi de sărbătoare și am avut senzația că văd o Românie pustiită și fără de vlagă, fără suflet și fără energia de a păstra valorile. Vorbesc cu profesorul Liviu Maior, un istoric de mare forță și mare angajament, ne întrebam cum este posibil să fim atât de insensibili. Mi-e rușine că nu suntem în stare să ridicăm privirea mai sus de portofel.     Când sunt departe de țară, de televiziunile mogulești, de ziare și cunoștințe de politicieni, încerc să vizualizez România. Să mi-o închipui fără aceste proptele, fără aceste ferestre prin care ne uităm zilnic spre lume. Revăd o serie de lucruri halucinante, lucruri care m-au șocat, rănit sau doar m-au pus pe gânduri. Despre aceste am scris în această carte, părți dintr-un tablou care pare ireal, apocaliptic uneori. Îmi aduc aminte de unul dintre poeții copilăriei mele, astăzi dramaturg la Paris, Matei Visniec, și de al său „Oraș cu un singur locuitor”. Mă gândesc la un titlu pentru acest text: Țară cu un singur locuitor. Văd romanul simbolic ca pe un om abătut, deznadjduit, trist și costeliv, un popor care nu creează nicio sinergie. Fiecare roman are România lui, nu se întâlnește niciodată cu ceilalți români, nu pun nimic împreună, se urăsc dincolo de garduri și pereți, își târăsc singuri prin istorie o Românie ca pe un sac peticit și plin de lucruri inutile. Fiecare își poartă identitatea ca pe o povară. Ca pe o rână. În străinătate românii fug de români, iar copiii plecați căuta să uite limba maternă. - Noiembrie 2009” Citește mai puțin...