Rezumat Asigurari sociale - Gabriela Cristina Frentiu, Denisa-Livia Baldean - Gabriela Cristina Frentiu,Denisa Livia Baldean

Contemporani ai unei mult prea îndelungate perioade de efervescență legislativă, apărută pe fondul unei continue restructurări și reașezări a sistemelor sociale, într-un cadru care, afirmativ, se dorește a fi unul esențialmente european, asistăm la această zbatere având conștiința finalului inevitabil, care ne va aduce, probabil, stabilitate. În aceste timpuri, rămâne celor chemați să rostească dreptul opțiunea exprimării prin scris, într-un efort comun de a decripta "intenția legiuitorului" pentru a oferi predictibilitate hotărârilor judecătorești, garanție imanentă a imparțialității în actul de justiție. Acesta este contextul în care am înțeles să uzăm de instrumente la îndemână, precum elaborarea unor culegeri de jurisprudență, în speranța că ele vor contribui, fie și într-o mică măsură, la unificarea practicii judiciare în anumite materii. Culegerea "Asigurări sociale" reunește decizii recente ale instanțelor judecătorești din țară, preponderent ale Curții de Apel Cluj și Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțate în materia asigurărilor sociale, astfel cum este această reglementată prin Legea nr.
Citește tot rezumatul cărții Asigurari sociale - Gabriela Cristina Frentiu, Denisa-Livia Baldean... 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. De asemenea, lucrarea "Asigurări sociale" cuprinde referințe cu privire la modificările legislative intervenite, precum și note ale autorilor, determinate de o diferită înțelegere a normei, în aplicația ei particulară. Cum organizarea sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale este, astăzi, o problemă actuală, iar exercitarea dreptului la asigurări sociale de stat, cu precădere a dreptului la pensie, a generat și se estimează că va genera numeroase litigii, masur Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Asigurari sociale - Gabriela Cristina Frentiu, Denisa-Livia Baldean?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Asigurari sociale - Gabriela Cristina Frentiu, Denisa-Livia Baldean și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ