Una dintre lucrările clasice ale domeniului, cartea lui Rudolf Arnheim a inaugurat aplicarea sistematică a principiilor gestaltiste la studiul operelor de artă, continuînd și dezvoltînd aplicațiile sporadice ale lui Kohler, Koffka sau Ehrenfels și lărgind considerabil sfera problemelor investigate din această perspectivă.
Sînt discutate aspecte ce nu au mai beneficiat de o abordare estetică și psihologică integratoare, precum condițiile în care un întreg perceptiv poate fi recunoscut ca imagine a ceva, caracterul psihologic al fenomenelor de suprapunere, de racursiu, de deformare sau problemele ce țin de semnificația mișcării aparente, în cazul dansului și al cinematografului. Fără a configura o nouă estetică, volumul asigură bază necesară acelei estetici ce tinde să confere acțiunilor ei rigoarea, caracterul univoc și fundamentarea experimentală proprii tezelor formulate în științele exacte.
