Rezumat Suflet mare în corp mic. Gânduri mari dintr-o inimă de copil, în dialog cu mama lui - Abell Ciortan

Volumul de debut al lui Abell Ciortan impresionează prin accesul informațional al micului autor la o bază de date divină din care ne dezvăluie o adevărată față a realității în care el trăiește.
Citește tot rezumatul cărții Suflet mare în corp mic. Gânduri mari dintr-o inimă de copil, în dialog cu mama lui... La doar 9 ani, ne-am fi așteptat să găsim un copil într-un univers al copilăriei, preocupat doar de joacă și de obligația de a studia, respectând și însușindu-și lecțiile predate la școală de cadrele didactice, care sunt pregătite în acest sens și urmează o programă corespunzătoare elevilor de această vârstă, conform unor standarde în vigoare.   Prin cuvintele sale îndrăznețe, Abell ne atrage atenția că atunci când avem curajul de a evada din sfera impusă ca un tipar al cunoașterii și lăsăm gândurile să circule dincolo de universul nostru „strâmt”, mai ales în stare de veghe, putem aduce în propria realitate adevăruri care stau la baza vieții în pace și armonie.   Volumul este valoros prin faptul că descoperi un „Suflet mare în corp mic”, dar care abordează subiecte valabile pentru orice vârstă și pregătește cititorul să descopere că este firesc să se preocupe mereu de cunoașterea de sine și de Sine, ajutându-l să „vadă” cu alți ochi creația și pe Creatorul ei, din exteriorul și din interiorul lui. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Suflet mare în corp mic. Gânduri mari dintr-o inimă de copil, în dialog cu mama lui?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Suflet mare în corp mic. Gânduri mari dintr-o inimă de copil, în dialog cu mama lui și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ