Totul din Întreg. Considerații profunde, pentru o viață mai înaltă
Îi mulțumesc Creatorului pentru măreția simplului fapt că exist! Cum să nu fiu recunoscător pentru tot ce se petrece cu mine? Am trecut printr-un veritabil proces de metamorfoză și astfel am ajuns la nivelul la care primesc, cu bucurie, toate experiențele din viața mea.
Teama a luat forma curajului, ura a redevenit iubire, adevărul a luat locul minciunii, confuzia a fost înlocuită de luciditate, panică a devenit siguranța, iar eu m-am transformat deodată, în cel pe care-l visam. Toate acestea s-au petrecut într-o fracțiune de secundă. Cum? Acceptând faptul că Dumnezeu curge liber prin mine. A fost nevoie doar de o fracțiune magică de secundă, pentru ca Lumina să absoarbă tot întunericul din viața mea. Nu pot să exprim în cuvinte, mulțumirea deplină care mă cuprinde în acest moment. Mă simt smerit și sunt mândru, în același timp, că sunt fiul lui Dumnezeu!
O singură sclipire îți poate schimba radical, întreaga viață. Tot ce ai căutat până acum, se află deja în tine. În interiorul tău veșnic, sălășluiește un tezaur spiritual pregătit în orice clipă să îți ofere cea mai înaltă versiune a ta.
Dacă îți vei căuta pacea interioară, în exterior, cine va mai rămâne acasă? Șinele Tău Adevărat îți poate arăta calea către pace, armonie, încredere și împlinire lăuntrică. Cum ar arăta viața ta, dacă fiecare experiență ar fi o adevărată celebrare a bucuriei de a fi? Atunci ai trăi Raiul pe Pământ.
A sosit clipa să te conectezi cu Puterea Cosmică, pentru a scoate la iveală toate răspunsurile pe care le-ai cerut. Iar după ce vei dobândi cunoașterea, vei trece la experimentarea cunoașterii. Și îți vei construi viața, după chipul și asemănarea Sufletului tău.
Cartea “Totul din Întreg” a fost scrisă în doar 13 zile, în urma unui proces de dictare interioară. Ea conține mesaje provenite din Adevărata Realitate, aflată dincolo de aparențele fizice. Această carte te conduce în Centrul Ființei Tale și îți arată cum poți trăi în pace și liniște interioară, pe tot parcursul vieții. Fără frică, fără îndoială. Ești gata pentru această călătorie către Libertate?
