Esenta autismului - FORMAT PDF

„Iată, așadar, o ipoteză ieșită din comun și o temă de reflecție: deoarece copiii noștri [cu autism] sunt sensibili la ceea ce vad, la sunete, mirosuri ș.a.m.d., s-ar putea afla și într-o mai mare armonie cu lumea spiritelor? Aveți puțintică răbdare, să vă explic.
Citește tot rezumatul cărții Esenta autismului... Nu, nu sunt plecată cu sorcova…” Așa începea, pe la sfârșitul lunii martie 2006, o postare pe un forum de discuții despre autism pe internet, lansată de o mamă descumpănită dar foarte intuitivă. Mesajul ei se referea la împrejurările neobișnuite care însoțeau viul interes manifestat de fiul ei, de vârstă fragedă, față de o fotografie în care apărea străbunicul lui – o rudă pe care copilul nu o întâlnise niciodată dar pe care, cu toate acestea, părea să o „cunoască”. Mama copilului relată că fotografia străbunicului îi stârnea acestuia zâmbete și chicoteli (nicio altă fotografie nu avea acest efect asupra lui); că fiul ei se uită în sus și „urmarea aerul” din casă cu privirea, își flutură mâna în semn de salut spre o persoană invizibilă pentru mama lui, după care făcea cu mâna semn de „la revedere”. Mama își încheia postarea întrebându-se de ce îl aude pe fiul ei, treaz în miez de noapte, hohotind vesel, după care, întristat deodată, se tânguie că „nu mai e” pe măsură ce incidentul se estompează.   întrebarea ei a trezit un viu interes, iar subiectul de discuție a primit aproape o mie două sute de clicuri în numai câteva zile, pe măsură ce și alte mame se alăturau discuției – era limpede că se atinsese o coardă sensibilă. (O postare ulterioară pe același subiect a reunit zece pagini și a primit peste trei mii de clicuri!) N-am fost surprins. Observasem – și intuisem – de ceva timp existența acestui curent de opinie incipient, numai că acum el capătă amploare. Sincronizarea era cât se poate de oportună; cartea mea, Autismul și legătura cu Dumnezeu urma să fie publicată cam în aceeași perioadă. Era prima lucrare de acest gen care explora abilitățile spirituale multisenzoriale ale multor persoane senzitive din spectrul autist și conținea istorioare practic identice cu mesajele postate pe forumul despre autism, precum și cu postările care le-au urmat.            între timp, topicul despre spiritualitate era din ce în ce mai prezent în revistele despre autism. în articolul „Suflete pereche" Chris Dodds, mama băiețelului Taylor, scria: „Nu voi uita niciodată seara în care l-am auzit plângând în pat și m-am dus să văd care era cauza. „Omul n-ar fi trebuit niciodată să evolueze”, hohotea el. „Devastam planetă și distrugem tot ce este bun în ea.”” Pe atunci, Taylor nu avea decât șapte ani. Keri Bowers - al cărei fiu, Taylor Cross, este realizatorul filmului Oamenii normali mă sperie - a descris propria ei epifanie spirituală: „într-o seară, la scurt timp după ce Taylor împlinise un an (…) m-am întrebat din nou: „De ce eu, Doamne?” Cu pumnii încleștați, victimizându-mă, lacrimile îmi udau perna. Cum de a putut să mi se întâmple tocmai mie așa ceva? și atunci am auzit o voce puternică și totuși liniștită, care mi-a transmis: „De ce nu ție, Keri? De ce nu ție?” La început am fost uimită, după care am avut o revelație: pentru mine, venise timpul să învăț să accept.” Chiar și cartea plină de considerație și pragmatism a Ellenei Notbohm, Zece lucruri pe care orice copil cu autism și-ar dori să le cunoști, recent apărută pe atunci, aborda reflecții asemănătoare în ultimul capitol, autoarea întrebându-se dacă nu cumva fiul ei fusese cel care o alesese pe ea să-i fie mama.             în același timp începeau să-și facă apariția și alte coincidențe. Am aflat că cea care urma să facă recenzia cărții mele în emisiunea ei radiofonică, avea un fiu cu autism. Acesta îi adusese la cunoștință că, încă înainte de a se naște, o preferase pe ea în locul unui cuplu de japonezi. O altă prezentatoare de la un post de radio a sunat, în timpul emisiunii, ca să le împărtășească ascultătorilor experiența ei uimitoare: a fost luată pe nepregătite într-o zi, când, fiul ei diagnosticat cu sindromul Asperger, a încântat-o cu vastele lui cunoștințe despre pescuit, inclusiv unele referitoare la calmari. Când ea a insistat cu blândețe să afle sursa acestor informații, băiatul i-a dezvăluit că le dobândise de la străbunicul lui, care fusese un marinar pasionat. Culmea era că străbunicul respectiv se stinsese din viața când mama băiatului nu avea decât șaisprezece ani. Actriță Sigourney Weaver, care a interpretat rolul unei femei autiste în filmul Gustul zăpezii a eclipsat premiera Festivalului de Film de la Berlin din 2006, la o conferință de presă în care a făcut câteva remarci despre autism dintr-o perspectivă spirituală surprinzător de similară cu principiile expuse în propria mea lucrare: „Cred că trebuie să începem să vedem autismul ca pe un dar, a spus ea. Poate că nu înțelegem cauzele apariției sale, însă atunci când te afli în prezența unei persoane cu autism, ai foarte multe de învățat. înveți cum să te joci, cum să privești lucrurile, cum să le experimentezi și cât de incitantă este lumea.” Tot astfel, actorul Joe Mantegna, tatăl unei fete de 18 ani pe nume Mia, a alunecat spre filozofie când a vorbit despre autismul fiicei sale: „Chiar cred că cineva are un plan în această privință… aproape că este mai ușor să crezi în așa ceva decât să nu crezi în nimic, când contempli toată frumusețea și minunăția lumii… trebuie să crezi că totul are un fel de logică și că evoluăm înspre lumină. Dacă ce mi se întâmpla mie face parte dintr-un plan, atunci îmi accept rolul cu bucurie și bunăvoința.”