Rezumat Inteligenta si dinamica energiei - Callum Coats

Ce trăim astăzi nu este o criză, ci mai degrabă moartea întregului, adică degenerarea calitativă și fizică a tuturor organismelor, realizată prin perturbarea echilibrului apei din natură. în pas cu această involuție merge prăbușirea morală, mentală și spirituală a omenirii, care a ajuns deja într-o stare atât de avansată încât, în ciuda tuturor semnelor de avertizare, oamenii nu conștientizează gravitatea situației. Decizia, dacă alegem să pierim sau dacă în ultimul ceas ne putem proteja de propria mutilare, este doar a noastră.
Citește tot rezumatul cărții Inteligenta si dinamica energiei... Sau poate fi a acelor oameni de știință și a statului care își asumă o responsabilitate înspăimântătoare când, din interes personal, fără să țină deloc seama de gravitatea situației și fiind incapabili să dea o soluție eficientă, continuă să rămână loiali punctului de vedere actual. Aflându-ne în pragul unei noi ere, primii zori ai unei noi epoci, există o atmosferă de așteptare a unor lucruri iminente și noi. într-un anume sens, asta ne-a programat psihologic tendința de a adopta, a începe și a accepta schimbarea amplă. Așadar, pare oportun că schimbarea radicală de direcție din domeniul conceptelor energetice, prezentată în această carte, să fie pusă la dispoziție acum, când cursul dezvoltării umane se transformă. Mai ales într-o perioadă în care activitățile omenirii sunt tot mai mult considerate ca aflându-se pe o direcție de coliziune frontală cu procesele naturii, o creștere alarmantă a anvergurii și violenței așa-numitelor "dezastre naturale" ne obligă să conștientizăm că viitorul nu mai este garantat, că trebuie găsite rapid alte soluții, pe lângă cele propuse acum, pentru a remedia actuala stare a lucrurilor. Acestea vor fi în mare măsură ineficiente dacă toate contribuțiile importante aduse de Viktor Schauberger la producerea de energie practic gratuită și de apă potabilă de înaltă calitate - temelia vieții sănătoase - nu sunt luate în considerare a priori. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Inteligenta si dinamica energiei?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Inteligenta si dinamica energiei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ