Rezumat La revedere acolo sus - Pierre Lemaitre
• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatură Într-o Franță traumatizată de război, care-și numără cei un milion și jumătate de morți, doi supraviețuitori ai conflagrației pun la cale o escrocherie la nivel național de un cinism absolut.
Citește tot rezumatul cărții La revedere acolo sus...
Primul Război Mondial s-a încheiat — Albert și Edouard, doi soldați ale căror vieți au fost definitiv distruse, își dau repede seama că țara nu mai are nevoie de ei. Franța își glorifică morții, pe când supraviețuitorii, eroii anonimi sunt dați uitării. Albert, funcționar timid, și Edouard, artist extravagant, vor riposta în felul lor inedit la ignoranța și disprețul unei societăți aflate în degringoladă. La revedere acolo sus este o frescă necruțătoare, uimitoare prin construcția și puterea sa evocatoare. În atmosfera crepusculară a unui viitor care întârzie să se arate, populată de paiațe amărâte și de lași ajunși eroi peste noapte, Pierre Lemăître descrie imensă tragedie a acestei generații pierdute cu un talent și o măiestrie impresionante. La revedere acolo sus — un omagiu adus ultimelor cuvinte scrise iubitei sale de către un soldat împușcat în 1914 — e o capodoperă. - L'Express O evocare fără concesii a unei Frânte oarecum rușinate de supraviețuitorii generației pierdute. Lemăître mitraliază, măștile cad. - Le Figaro Povestitor înnăscut, Lemaître conduce abil firul acțiunii și răsturnările de situație, fără a omite să evoce atmosfera epocii și moravurile ei. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas și Balzac, romanul La revedere acolo sus se citește pe nerăsuflate. Un adevărat tur de forță. - LesEchos Găurind pământul, obuzul a dezgropat una dintre nenumăratele mărțoage moarte care putrezesc pe câmpul de bătălie și i-a zvârlit lui Albert capul. Iată-i față în față, tânărul bărbat și calul mort, mai că nu se-mbrățișează. Prăbușirea i-a îngăduit lui Albert să-și elibereze mâinile, dar pământul e greu, foarte greu, îi comprimă pieptul. Încetișor, începe iar să respire sacadat, plămânii lui nu mai pot. Lacrimi încep să-i umple ochii, dar izbutește să și le rețină. Își spune că dacă plânge înseamnă că a acceptat să moară. Un mare roman despre perioada de după Primul Război Mondial, un mare roman despre vârtejul amețitor care duce de la bine la rău, un mare roman existențial, un recviem sumbru și arzător, care se sprijină pe o scriitură splendidă, dură, eficace precum o lovitură de pumn în plină figură. - L'Express Pierre Lemăître s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură franceză și americană. Romanele sale noir au avut mare succes de public și de critică, multe fiind și premiate: Travail soigne (Prix Cognac 2006), Robe de marie (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar europeen 2010). La revedere acolo sus i-a adus în 2013 Premiul Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța. La Editura Trei, de același autor, a apărut Alex, roman din seria Verhœven, distins cu Crime Writers Association International Dagger Award. Premiul Goncourt 2013
Câștigătorul anului 2013 al Premiului Goncourt, cea mai prestigioasă recompensă pentru orice scriitor francez, este Philip Lemaître, cel care a făcut o vizită, recent și în România, pentru a se întâlni cu cititorii romanului său - sunt de apreciat, așadar, eforturile Editurii Trei de a pune la dispoziția publicului român, atât de repede, un volum de asemenea dimensiuni și de a reuși să îl aducă pe autor în fața cititorilor , atâta timp cât e lesne de înțeles cât de ocupați devin autorii care își adjudecă premii prestigioase. O lucrare de proporții considerabile, romanul lui Lemăître se citește pe nerăsuflate, în ciuda temelor sumbre și a peisajului diform moral, deznădăjduit pe care îl evocă. Iar asta se întâmplă datorită arhitecturii sale armonioase, care combină populară rețetă polițistă cu fresca socială a unui deceniu prea puțin familiar pentru mulți cititori: povestea lui Lemăître reușește să așeze elementele care conturează atmosfera unei epoci, care pot fi privite ca osatură a unui schelet narativ pe care se montează musculatura, adică factorul activ care împinge atenția, paginile cărții, reprezentată de o intrigă cu iz polițist (Lemăître este un scriitor recunoscut pentru măiestria sa de a țese intrigi detectiviste, așa cum știm din romanul Alex, publicat în cadrul Seriei Negre, a Editurii Trei). Acțiunea romanului începe la finalul Primului Război Mondial, în vremuri pe care prejudecățile naive le-ar putea socoti eliberatoare și pașnice, cufundate în entuziasmul reconstrucției franceze după un conflict epuizant. În ultimele zile ale conflagrației, un ofițer francez nu ezită să sacrifice viețile și integritatea trupelor sale pentru a lansa un ultim atac, necesar nu atât pentru înfrângerea dușmanului, cât pentru satisfacerea unor vanități militare. Locotenentul Aulny-Pradelle, un ins cu o încrâncenare de taur, fără răbdare, fără scrupule, ahtiat să recâștige averea și onorurile pierdute ale familiei sale e capabil de cele mai diabolice calcule pentru a-și duce la bun sfârșit scopurile – prima sa inițiativă este aceea de a-și sacrifica trupele din subordine într-un atac absurd, care să-i aducă promovarea în ierarhia militară, înainte de finalul războiului. Printre cei trimiși la atac se află și soldatul Albert, un contabil mediocru care de abia așteaptă să se întoarcă la logodnica să dar și soldatul Edouard, fiul excentric al unui industriaș francez, un tip cu afinități artistice. Edouard îl va salva pe Albert de la moartea premeditată de teribilul Pradelle, cu prețul unor răni mutilante și ireversibile. Imediat după război, îndatoratul Albert îl va îngriji cu dăruire și devotament pe salvatorul său care refuză orice intervenție menită să-i amelioreze chipul desfigurat. Refuzând să-și revadă familia, să-și reîntâlnească tatăl și sora, Edouard reușește, cu ajutorul camaradului său să-și însceneze moartea și să obțină o nouă identitate. Duioasa mulțumire a Franței pentru eroii săi e reprezentată mai degrabă de un șir lung de belele și de o condamnare la un trai la limita supraviețuirii a celor doi camarazi: dedicat să joace comedia morții lui Edouard, să-i asigure dozele de morfină, Albert acceptă cele mai umilitoare slujbe, purtând în spate povara singurătății și a minciunilor. Pentru Edouard, dependent de droguri și mutilat, zilele sunt doar o nesfârșită repetare de imagini anoste și suferințe fizice, fără sens. De cealaltă parte, locotonentul Henri Pradelle, profitând de oportunitățile deschise de încheierea războiului, devine un milionar ambițios, ajungând în același timp să îl aibă ca socru pe un personaj influent de care Edouard și Albert nu sunt străini. Lăcomia și orgoliul lui Pradelle îl vor împinge pe acesta să plănuiască o afacere de proporții prin care să câștige sume fabuloasă, trăgând pe sfoară guvernul francez, printr-o pretinsă inițiativă nobilă de a întoarce cadavrele eroilor îngropate pe câmpul de bătălie, la familiile lor. Sub auspiciul omagiului și respectului pentru cei căzuți, Pradelle e gata să sacrifice calitatea și costurile coșciugelor dar și calitatea muncitorilor pentru a-și spori averea. Însă în același timp, excentricul Edouard cel care își va redescoperi în mod miraculos pasiunea pentru desen va dezvolta planul pentru o escrocherie la fel de monstruoasă, nu atât pentru bani, cât mai ales din dorința de a recupera voluptatea provocării, sentimentului vitalității și al puterii curmate de război. Lemăître urmărește în detaliu asamblarea acestor înșelătorii care se vor intersecta în cele din urmă și vor conduce spre un deznodământ demn de un roman polițist. Scriitorul francez evocă o lume care își continuă descompunerea morală și fizică inclusiv după război. E vorba de o lume aflată în criză, în care nimic nu mai e inviolabil și sacru, în care chiar și doliul și suferința colectivă devin mijloace facile de exploatare și îmbogățire. Este vremea favorabilă marilor averi, vremea polarizării sociale (lumea se împarte între cei care plutesc și cei care se prăbușesc), în care compasiunea, onestitatea și sentimentele umane par secătuite din rădăcini, împotmolite într-o mlaștină a oportunismului și a disperării. Mutilați fizic și săraci sau, dimpotrivă, strălucitori și seducători, protagoniștii lui Lemaître dezvăluie aceeași desfigurare morală, întregind senzația de înfrângere și imposibilitate de recuperare. Romanul scriitorului francez dezvăluie, dincolo de intriga polițistă (laborioasă și minuțios alcătuită) o lume tragică și tristă, o lume în care solidaritatea victimelor se naște din ură și egoism, în care corupția și cinismul din noul imperiu al escrocilor ajunge să pervertească și cel mai de preț ideal postbelic: memoria colectivă. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro Citește mai puțin...