Prezentarea vieții unui preot duhovnic, părintele Alexie Barcă, refugiat din Basarabia în 1940 și slujind în București ca preot la paraclisul Bucur Ciobanul, între 1949 și 1986. Cartea poate fi considerată ca un roman istoric ce deapănă viața omului Alexie Barca, îmbrățișând timpul scurs între 1901 și 1986.
Dar ea poate fi privită și ca o povestire sapiențială, întruct în cuprinsul ei se răspunde la întrebarea: ce înseamnă să-ți iubești apropele, într-un secol frământat de sminteală. Părintele Alexie îi ajută material pe cei cărora le era foame. În Săptămâna Mare, începea Liturghia la ora 4 dimineața, pentru că aceia care erau încadrați în „câmpul muncii“ să se împărtășească și, după aceea, să poată semna „condică de prezență“, fără a fi înregistrați de autorități...
