Rezumat Viata si filosofia lui Vasile Conta - Ion A. Radulescu-Pogoneanu

Volumul de față reprezintă varianta românească a tezei de doctorat în filosofie Uber das Leben und die Philosophie Contaș, susținută de Ion A. Rădulescu-Pogoneanu la Universitatea din Leipzig în iulie 1901.
Citește tot rezumatul cărții Viata si filosofia lui Vasile Conta... Este prima traducere a dizertației inaugurale cu care discipolul maiorescian își finaliza, după șase ani petrecuți în străinătate, studiile doctorale. Publicată în 1902 în limba germană, la două decenii de la prematura dispariție a lui V. Conta, lucrarea, deși de mici dimensiuni, reprezintă o sintetică și foarte bună introducere în sistemul metafizic al celui considerat până la acea dată „primul” și „singurul filosof pe care l-a dat la iveală cultura română”. Scopul urmărit de autor era de a prezenta publicului european cititor de filosofie – îndeosebi german – un gânditor care, deși cu o operă fragmentară, nefinalizată, fusese remarcat de savanții timpului, fapt confirmat de recenziile din revistele belgiene și franceze care i-au întâmpinat lucrările… Florian Roatis

Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Viata si filosofia lui Vasile Conta?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Viata si filosofia lui Vasile Conta și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ