Prezența lucrare a fost alcătuită că pură necesitate izvorâtă atât din cauza tematicii mult prea dezvoltate din vechiul album Familia Regală în vechi cărți poștale ilustrate (care a fost publicat împreună cu dl.
Codrin Ștefănescu în anul 2006) cât și prin găsirea la unul dintre anticarii numiți în limbaj comun „pe picior“, a unei lucrări total inedită - tipărită, dar fără a purta nici un fel de specificație asupra editurii sau alcătuitorului -, astfel că nu am reușit să o identific în vasta bibliografie aparținătoare Reginei Maria. Am considerat că lucrarea respectivă ar merita să fie cunoscută de bibliofili și colecționari, tipărind-o într-un tiraj redus dar împreună și cu o impresionantă iconografie preluată din tumultoasa viață a atât de mult regretatei noastre regine. Lucrarea Reginei Maria (Reves et realites) purta un subtitlu datorită căruia am reușit să o identific (și pe care l-am preluat ca atare), precum și multe dar destul de interesante adnotări făcute aux plumme, pe al căror autor încă nu am reușit să-l personalizez, dar (cu ajutorul contextului analizat) îl bănuiesc că ar fi fost, probabil, una dintre personalitățile foarte apropiate Casei Regale, și, poate, chiar alcătuitorul acelei culegeri. Citările făcute din acea rară carte a Reginei Maria, cumpărată întâmplător și care a condus la foarte multele adnotari neidentificate, nu am mai crezut de cuviință să le reiau și în prezența alcătuire, necesitând prea multe comentarii.
