După o primă călătorie în India la vîrsta de 23 de ani și după o scurtă carieră de jurnalistă, Alexandra David-Neel se dedică studiului religiilor orientale. Călătorește de mai multe ori în Asia, fiind renumită pentru vizita sa în Lhasa în 1924, cînd orașul le era interzis străinilor.
Volumul reunește cugetările sale despre fe-ricire, viața și moarte, Dumnezeu, precepte pe care le-a urmat, amintiri din timpul călătoriilor, citate din maeștrii preferați, precum și numeroase mărturii intime și extrase din corespondență cu soțul ei, Philippe. „Lampa înțelepciunii”, expresie folosită de Buddha într-una din scrierile sale, este numele pe care i l-a dat Alexandrei David-Neel maestrul său, un eremit tibetan. Din paginile cărții se conturează portretul fascinant al celebrei călătoare, care se declară „nomadă și budistă” și al cărei ideal suprem este să trăiască liber.
