La primul contact cu această carte am avut sentimentul că ascult o muzică ce mă încântă ori de câte ori o aud. În interpretarea lui Cristian Presura, această compoziție grandioasă care e Fizică ajunge să sensibilizeze și urechile cele mai puțin educate științific.
Parcurgând cartea lui Cristian Presura veți ajunge să înțelegeți noțiuni precum modelul standard, unificarea interacțiilor din natură, materia și energia întunecată, găurile negre etc. Majoritatea fizicienilor ce se încumeta să scrie o asemenea lucrare rezistă cu greu tentației de a folosi un limbaj matematic atotcuprinzător, cu numeroase formule, uneori greu de digerat pentru un nespecialist. Cartea lui Cristian Presura este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat și unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă ușor afirmații fără demonstrație. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilități: fie urmați timp de cinci ani cursurile facultății de fizică, fie citiți această carte. - (Dr. Mircea PENTIA, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară, București-Măgurele, cercetător științific asociat CERN, Geneva
