În anul 1879 a început actuala epocă a lui Michael. Misteriile lui Michael constituie cheia întregii evoluții viitoare a Pământului, care are ca scop transformarea Pământului în noul Soare al Cosmosului nostru.
Căci încă de la început Michael a fost Arhanghelul Soarelui. Misteriile sale sunt legate într-un mod cu totul deosebit de karma mișcării antroposofice. Antroposofia a fost pregătită suprasensibil în imperiul solar a lui Michael, ca dar pentru omenire. Această taină trebuie să fie dezvăluită astăzi. Aceasta este sarcina antroposofiei. Ca întemeietor al ei, Rudolf Steiner și-a dedicat întreaga viață și opera acestei misiuni. Meditația lui Michael, numită și Imaginațiunea lui Michael, cu care Rudolf Steiner, în ajunul sărbătorii lui Michael din anul 1924, și-a încheiat ultima cuvântare în fața antroposofilor, constituie punctul culminant al acestei misiuni și în același timp testamentul acestui maestru spiritual. În lucrarea de față se prezintă, pe baza cercetărilor spirituale ale lui Rudolf Steiner, o sinteză a Misteriilor lui Michael, în strânsă legătură cu conținutul Meditației lui Michael, și se analizează bazele spirituale ale reprezentării ei euritmice în conformitate cu formele realizate, chiar de pe patul de suferință, de către Rudolf Steiner.
