Universul din lingura - FORMAT PDF

Obiectul de studiu al acestei lucrări, terminologia privitoare la alimentația omului, situează încă de la început prezentul demers de cercetare într-un spațiu al lingvisticii românești mai puțin exploatat.
Citește tot rezumatul cărții Universul din lingura... Este, credem, prima încercare de tratare monografică a acestei terminologii pe terenul limbii române. Depășind nivelul cercetării de tip general-lingvistic, studiul de față ia în considerație cel mai larg cadru de antropologie culturală, prin punerea în valoare a cadrelor cognitive și a modelelor culturale fixate în limba română la nivelul terminologiei alimentare. Analiza din punct de vedere etimologic a lexicului ca mijloc de comunicare specializată servește, programatic, interpretării limbajului funcțional al meniurilor din perspectiva stilisticii. Studiul este un instrument util nu numai pentru lingvist, profesor sau specialistul în științele comunicării, ci și pentru pentru publicul larg, preocupat de limba română sub aspectul expresivității și al uzajului său specializat. Din Cuprins: ◊ Organizarea stratigrafică a terminologiei alimentare ◊ Nuclee ale corpusului terminologic al alimentației ◊ Privire sintetică de actualizare pe terenul variației diafazice. Discursul meniurilor Fragment din carte: "2. Împrumuturile, din perspectiva principalelor aspecte ale variației lingvistice în diacronie Cercetarea împumuturilor dintr-o limbă impune o abordare diferențiată, dat fiind faptul că ele sunt condiționate de factori diferiți, de natură temporală, spațială, socială și chiar stilistică, factori care generează variația diacronică, diatopică, diastratică și diafazică. Pentru Coșeriu, variației diatopice îi corespunde un tip specific de omogenitate, reprezentat de dialecte, variației diastratice îi corespunde nivelul de limbă, iar variației diafazice, stilul (Coșeriu, 1994b: 142). Spre deosebire de aceste tipuri de variație care implică diversificarea unor aspecte coexistente, reprezentabile pe axa simultaneității, variația diacronică implică diversificarea unor aspecte reprezentabile pe axa succesiunii, corespunzându-i că tip de omogenitate limba în general. Cuvintele intrate în limba începând cu secolele al VI-lea — al VII-lea, precum împrumuturile vechi slave și cele vechi grecești, utilizate pe întreg teritoriul dacoromân sau în cea mai mare parte a sa (adesea ele se găsesc în aceeași formă și în dialectele aromân, meglenoroman și istroromân) sunt subordonate numai factorului timp și constituie manifestări ale variației diacronice, variație reprezentabilă pe axa succesiunii. Cuvintele de origine turcă, maghiară, neoslava, o parte din termenii de origine neogreacă și germană se organizează în general în funcție de componentă spațială, reprezentând reflexe ale variabilei diatopice. Răspândirea teritorială a acestora este mai restrânsă, limitându-se la regiuni asupra cărora s-a manifestat o anumită influență. împrumuturile de origine turcă, alături de cele de origine neogreacă și de cele din limbile neoslave sunt reprezentative pentru aria sud-estică a limbii române, în timp ce împrumuturile din maghiară sau germană caracterizează aria nord-vestică a spațiului lingvistic românesc. În schimb, o parte din împrumuturile din germană și neogreacă, cele din franceză, italiană, latină savantă și engleză sunt legate direct de factorul social, subordonându-se astfel variației diastratice. La acest nivel, influențele nu au mai fost generate, în general, de contactul interetnic, ci de cel cultural, care a definit, de obicei, clasele sociale de elită. Întrucât variația diacronică se plasează pe axa succesivității, iar variația diatopică și cea diastratică, pe axa simultaneității, pentru studiul variației diacronice se impune considerarea, cu precădere, a datelor lingvisticii istorice, în timp ce, pentru analiza variației diatopice și a celei diastratice, ne vom situa și pe terenul dialectologiei, respectiv, al sociolingvisticii. Analiza de față a împrumutului din terminologia culinară urmărește, așadar, studiul lingvistic din perspectiva variației diacronice, diatopice și diastratice, pentru că, după cum afirmă Coșeriu, limba „se constituie diacronic și funcționează sincronic" (Coșeriu, 1996: 30). " Citește mai puțin...