A identifica o persoană înseamnă a stabili identitatea acesteia. Identificarea persoanei fizice rezultă din datele și calitățile strict individuale ale fiecăruia, în parte, stabilite de lege, calități ce decurg din actele și faptele sale de stare civilă.
Cu ajutorul acestora are loc indivizualizarea (identificarea) persoanei prin care se deosebește de toate celelalte persoane în familie și societate, stabilindu-i în mod concret o identitate unică și indestructibilă. Atributele prin care are loc identificarea unei persoane fizice sunt imperativ și expres prevăzute de lege, ele fiind aceleași pentru toate persoanele fizice, constând din dreptul la nume, la domiciliu și la starea civilă. Toate aceste atribute alcătuiesc întregul, adică instituția juridică a identificării persoanei fizice, reglementată, în principal, de către Codul civil, precum și de celelalte acte normative în această materie. Lucrarea Atributele de identificare ale persoanei fizice. Numele, prenumele și pseudonimul. Domiciliul și reședința. Actele de stare civilă are ca obiect analiza amănunțită a atributelor stabilite de lege, numele, domiciliul și starea civilă prin care o persoană își stabilește individualitatea, adică ceea ce este ea însăși, în realitate, în raport cu toate celelalte persoane ori familia din care face parte, precum și din societate.
