De o viață citesc cărți care... m-au crescut și m-au bucurat. De zece ani editez și scriu cărți prin care îmi doresc să contribui la creșterea și la bucuria celor care le citesc. În fiecare carte citită, scrisă sau editată mi-am lăsat părți din suflet și mi-am (re)găsit alte părți de suflet ,,Astăzi...,, este pentru mine o carte specială; îmi este cea mai dragă și o simt foarte aproape de mine.
Este specială pentru că mi-am dorit ca ea să existe pentru bucuria mea. bucuria unui joc pe care să-l joc cu alți oameni. Un joc în care mi-am dorit să te prinzi și tu, să-l jucăm împreună... Da, m-am trezit într-o dimineață de aprilie cu ideea ei în minte și în suflet. Am luat-o ca pe un joc, ca pe o idee hazlie de copil năstrușnic. ,,Ce-ar fi, într-o zi, să chem o mulțime de oameni în jurul meu și să ne povestim un pic din viață? Așa...simplu și pur, să ne deschidem mintea și inima , să le punem în palmă sub formă de cuvinte, să le privim? Să ne bucurăm împreună de frumusețea, strălucirea, bogăția, diversitatea și unicitatea minților și sufletelor noastre? Cum ar fi?,, Îmi imaginam cum ar fi și simțeam Bucurie, bucurie, atâta bucurie încât nu știam ce să fac cu ea. Așa că am vrut să-mi împart bucuria acestui joc imaginar cu oricine o vrea să vină spre el. ...peste o sută de oameni, trăirile, gândurile acțiunile lor de-a lungul unei zile oarecare. despre asta este cartea ,,Astăzi...,,. Am scris-o împreună. ,,Astăzi...,, este un joc pe care l-am inventat pentru că am vrut să fim mai aproape. Eu mai aproape de mine. Tu mai aproape de Tine. Eu mai aproape de Tine. Tu mai aproape de Mine. Mai aproape de noi înșine. Mai aproape de celălalt. Mai aproape de viețile noastre. Mă bucur și îți mulțumesc că ai acceptat să ne jucăm împreună acest joc: ,,Astăzi...,, Dacă ți-a plăcut poți continua jocul ăsta în fiecare zi... și îi poți invita și pe alții să se joace sau măcar să privească. Să scrie, să citească ori să povestească ceva despre ei...ceva despre noi... ...Ceva despre Astăzi... Clară Toma, editor, inițiator și coordonator proiec
