Având o formație de economist, dar și studii de neurologie, Paul Zak este acela care a descoperit legătura dintre eliberarea unei molecule – oxitocină – și comportamentul empatic, pe care se bazează încrederea între oameni și, în ultimă instanță, prosperitatea unei societăți.
Poate că sună simplist, dar aceasta e concluzia unui spectaculos șir de experimente în care Zak a testat pornirea subiecților de a se încrede în semeni. Molecula morală e povestea pasionantă a descoperirilor lui Zak și, în același timp, o construcție teoretică seducătoare, în care se întâlnesc biochimia și științele despre om, societate și economie. „În fond și la urma urmei, înțelepții din vechime aveau întru totul dreptate. Legăturile umane empatice, guvernate de oxitocină, sunt cheia încrederii, iubirii și a prosperității. În ele stă bunătatea la care aspirăm.“ (Paul J. ZAK)
