Nicolae Sava, suspendat pe schele, asemenea unui liliac tulburat de vânturi magnetice contradictorii, visează dual, respiră la răscrucea tentațiilor și se aruncă, extatic, în miezul fierbinte al unui Cosmos pe care tocmai și-l plămădește.
Izolat acolo, între pământul profan și cerurile deschise, cu carnea fierbinte și cu duhul înfrigurat, el trăiește fizic, tactil, fervoarea sfințeniei, se împărtășește cu buricele degetelor din aura încremenită a sfinților, iar această atingere îi răscolește, adânc, toate ungherele trupului și îi deschide larg toate porțile senzoriale până când partea de sus și cea de jos, spiritul și materia, lumina necreată și penumbrele umede devin emisferele aceleiași unice realități. Pavel Șușară
