Rezumat Cuvintele Puterii - Mioara Anton, Bogdan Cretu, Daniel Sandru - Mioara Anton, Bogdan Cretu, Daniel Sandru (coord)

Volumul Cuvintele puterii. Literatura, intelectuali și ideologie în România comunistă își propune să analizeze, dintr-o perspectivă interdisciplinară, modul în care spațiul intelectual românesc a fost invadat, în perioada 1947-1989, de factorul ideologic, în condițiile instaurării, dezvoltării și consolidării regimului totalitar comunist.
Citește tot rezumatul cărții Cuvintele Puterii - Mioara Anton, Bogdan Cretu, Daniel Sandru... Coordonatorii își propun să reunească, în paginile volumului, cel puțin trei perspective de analiză. Prima este cea istorică, scopul fiind configurarea cadrului de evoluție a raporturilor dintre manifestarea tendințelor hegemonice ale aparatului ideologic comunist și creația intelectuală, ceea ce implică încercarea de identificare a etapelor acestui proces, a expresiilor de manifestare a ideologicului în spațiul cultural, precum și a diferitelor forme de rezistență intelectuală față de intruziunea politicului. Cea de-a doua dimensiune este înscrisă pe linia teoriei și criticii literare, având drept obiectiv evidențierea manierei în care reprezentanții câmpului literar și-au asumat sau, dimpotrivă, s-au opus fascinației exercitate de 'religia politică' a comunismului. A treia dimensiune este proprie domeniului științelor sociale și politice, urmărind trasarea unor repere conceptuale și empirice relative la variatele expresii discursive pe care spațiul intelectual în perioada comunistă fie le-a subsumat cadrului ideologic specific regimului totalitar, fie le-a respins, uneori doar într-o manieră subversivă. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cuvintele Puterii - Mioara Anton, Bogdan Cretu, Daniel Sandru?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cuvintele Puterii - Mioara Anton, Bogdan Cretu, Daniel Sandru și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ