Bonjour tristesse - FORMAT PDF

Romanul care a răscolit destinele unei generații și care a scandalizat societatea franceză la jumătatea secolului trecut, Bonjour tristesse s-a vîndut în peste două milioane de exemplare și a fost tradus în douăzeci de limbi.
Citește tot rezumatul cărții Bonjour tristesse...   Bonjour tristesse urmărește peripețiile unei adolescente care încearcă să înțeleagă și să controleze lumea din jur. Cecile își petrece vacanța de vară la țărmul Mediteranei, împreună cu tatăl ei și cu iubita acestuia, Elsa, o tînără frivolă, ahtiată după viața mondenă, cu care fiica se înțelege excelent. Dar lucrurile se complică atunci cînd în vizită sosește Anne, veche prietenă a mamei răposate, o femeie stilată, cultă, responsabilă, de care tatăl ei se îndrăgostește nebunește și cu care decide să se căsătorească. Deși o admiră pe Anne, față de numai 17 ani își vede amenințată viața ușuratică, palpitantă și voluptuoasă, așa că țese împreună cu iubitul ei, Cyril, o intrigă amoroasă prin care Anne să decadă în ochii tatălui și Elsa să revină în viața acestuia. Cartea a fost ecranizată de trei ori, versiunea cea mai cunoscută fiind cea din 1958, în regia lui Otto Preminger, cu Deborah Kerr, David Niven și Jean Seberg în rolurile principale.   „Romanul care a deschis calea către o societate mai tolerantă, una dintre senzațiile literaturii secolului XX.” (The Daily Telegraph)   „Nu-mi judec niciodată personajele. Spun uneori ca unul e simpatic, că-i gay ori că-i plicticos. Singura moralitate care trebuie să conteze pentru un scriitor este aceea a esteticii sale.” (Francoise Sagan) Fragment din roman: "Am spus-o atât de încet încât fie nu m-au auzit, fie nu au vrut să mă audă. A doua zi de dimineață, mă aflam în fața unei fraze de Bergson. Mi-au trebuit câteva minute ca să o înțeleg: „Orice eterogenitate am putea afla inițial între efect și cauza, deși departe de a fi o normă de conduită ce ne-ar purta înspre temeiul lucrurilor, ne-am putut dintotdeauna simți inspirați de a iubi umanitatea doar intrând în contact cu principiul generator al speciei umane". Am repetat fraza aceasta, mai întâi încet, ca să nu mă enervez, apoi cu voce tare. Mi-am lăsat capul în mâini și am privit-o cu atenție. În cele din urmă, am înțeles-o și m-am simțit la fel de rece, de neputincioasă ca atunci când am citit-o prima oară. Nu puteam să continui așa; m-am uitat la rândurile următoare cu aplecare și bunăvoință și deodată ceva s-a stârnit în mine, că suflarea unui vânt ce m-a aruncat pe pat. M-am gândit la Cyril care mă aștepta în golfulețul auriu, la legănarea lină a bărcii, la gustul săruturilor noastre și m-am gândit la Anne. M-am gândit la ea în așa fel încât m-am ridicat în capul oaselor, cu inima bătând, spunându-mi că era stupid și monstruos, că nu eram decât un copil răsfățat și leneș și că nu aveam dreptul să cuget astfel. Și am continuat, împotriva mea, să reflectez: că ea era dăunătoare și periculoasă și că trebuia îndepărtată din calea noastră. Îmi aminteam de acea masă din ajun, pe care o luasem strângând din dinți. Rănită, învinsă de ranchiună, un sentiment care mă făcea să mă disprețuiesc, să mă ridiculizez... da, asta era ceea ce îi reproșam lui Anne; mă împiedică să mă iubesc pe mine însămi. Eu, atât de natural făcută pentru fericire, amabilitate, nepăsare, intrăm din pricina ei într-o lume de reproșuri, de conștiință vinovată, în care eu, deloc pricepută la introspecție, mă pierdeam pe mine însămi. Și ce-mi aducea ea? I-am măsurat forța: îl dorise pe tatăl meu, îl obținuse, și avea să facă din noi treptat soțul și fiica lui Anne Larsen. Adică oameni cizelați, bine educați și fericiți. Pentru că ne făcea fericiți; simțeam perfect cu câtă ușurință noi, ființe schimbătoare, am ceda atracției de a fi conduși, lipsiți de responsabilitate. Anne era mult prea eficace. Tata deja se rupea de mine; fața aceea rușinată, felul în care-și ferise privirea la masă mă obsedau, mă torturau. Îmi aminteam cu lacrimi în ochi de toate complicitățile noastre, de râsul nostru când ne întorceam în zori cu mașina pe străzile Parisului scăldate într-o lumină lăptoasă. Toate astea luaseră sfârșit." Cel mai cunoscut roman al lui Francoise Sagan, publicat pe vremea când autoarea nu avea nici 20 de ani, un roman care a electrizat generaţiile anilor 50, un roman a cărui ecranizare a sporit şi mai mult popularitatea poveştii, dându-i un chip memorabil protagonistei, prin figura lui Jean Seberg, este din nou disponibil, în limba română, într-o nouă traducere apărută la Editura Polirom (a cărei copertă nu ignoră filmul lansat în 1958). La fel ca în alte romane pe care le-a semnat (şi amintesc aici doar Patul răvăşit), Francoise Sagan porneşte, în naraţiunea sa, de la nişte premise explozive, adevărate reţete pentru dezastru: pe malul Mediteranei, Cecile, o adolescentă franceză împreună cu tatăl său şi cea mai recentă cucerire a acestuia, tânăra Elsa îşi petrec vacanţa într-un cadru boem. Doar că tatăl lui Cecile nu ezită să o primească în grup şi pe Anne, o cunoştinţă mai veche, o figură feminină mătură şi sigură pe ea. Aşadar, avem parte, încă de la primele pagini ale poveştii relatată la persoana I, chiar de către Cecile, cea care îşi aminteşte evenimentele din acea vară, de două potenţiale rivale, un bărbat care adoră cuceririle şi o tânără care nu poate rămâne indiferentă la tentaţia cochetăriilor amoroase (atât personale, cât şi ale altora). Un astfel de nucleu narativ e, uşor de anticipat, un adevărat butoi cu pulbere care va exploda cu atât mai repede, cu cât personajele introduse sunt diferite şi dezechilibrate. Tatăl lui Cecile e un afacerist suficient de bogat şi plin de viaţă, chiar şi la vârsta a doua, un tip superficial şi uşuratic, dar vanitos, orgolios în masculinitatea sa, un iubitor al plăcerilor frivole, relaxat în relaţia cu sexul opus, refuzând fidelitatea angajamentului, preferând mai degrabă iubirile grăbite, violente, trecătoare. Dar, în acelaşi timp, personajul masculin, aşa cum e văzut şi de Cecile se dovedeşte sensibil, generos şi vesel, un prieten bun şi amuzant (suntem aşadar, departe de imaginea patriarhului tiranic). Între Cecile şi tatăl ei nu se simte vreo urmă a conflictului între generaţii: amândoi trăiesc o complicitate a traiului uşor, a fugii de plictiseală, dincolo de problema moralităţii şi stabilităţii. Elsa, cea mai nouă cucerire a Don Juan-ului de vârstă a doua, e figura drăguţă, tânără, demimondenă (după cum o caracterizează aceeaşi Cecile), un accesoriu trecător potrivit pentru zilele de plajă. În acelaşi timp Elsa este şi o visătoare naivă, fiind uşor influenţabilă în ceea ce priveşte seriozitatea intenţiilor şi sentimentelor tatălui lui Cecile. În sfârşit, Anne, este figura mătură, cea pe care şi Cecile o priveşte ca pe un model, ca pe un profesor de eleganţă, siguranţă şi feminitate, amabilă, distanță şi totuşi seducătoare. Cât despre Cecile: adolescența de 17 ani pare a fi o răsfăţată care îşi asumă ludic uşurătatea cu care trăieşte, dar ea va tări primele revelaţii şi contradicţii ale maturizării. Relaţiile dinte personaje se reaşază, încă din debutul romanului: foarte uşor tatăl lui Cecile renunţă la Elsa, petrece o noapte tandră cu Anne iar cei doi decid chiar să se căsătorească spre încântarea lui Cecile. Doar că Anne e pe cale să-şi dezvăluie o faţă pe care adolescența nu o anticipă: cea de figură autoritară care impune restricţii în ceea ce priveşte întâlnirile cu băieţii şi o trimite să citească pentru examenul de finalizare a studiilor. Confruntată cu primele frustrări, anticipând aşteptările responsabile şi stilul de viaţă ferm şi ordonat pe care Anne pare să le implementeze fără probleme, Cecile decide să se opună, să dea o replică ameninţătoarei şi plictisitoarei noii ordini pregătite de Anne, manipulând dorinţa şi vulnerabilităţile masculine ale tatălui ei, dar şi naivitatea lui Elsa şi fanteziile studentului Cyril) într-o intrigă menită să relanseze rivalitatea feminină pentru afecţiunea afaceristului francez. Cecile inaugurează, cu o regie abilă, o concurenţă periculoasă, capabilă să provoace consecinţe pe care nu le anticipează, intrând, mai mult sau mai puţin conştient, în jocul celor mari. În paralel cu orchestrarea acestui joc, Cecile îşi va afirma rebeliunea faţă de constrângerile lui Anne, descoperind iniţierea erotică şi contradicţiile adolescenţei: valorificarea propriilor resurse de manipulare, explorarea dualitătăţii (între mimarea docilităţii faţă de Anne şi tatăl său şi plăcerile clandestine savurate alături de Cyril), primele reflecţii serioase în ceea ce priveşte acţiunile pe care le întreprinde. Care va fi deznodământul acestei încurcături amoroase şi existenţiale, în care tatăl se luptă cu ispita reîncarnată în Elsa, Anne cu gelozia şi cu aşteptările unei transformări a celor doi vă rămâne să descoperiţi. Dincolo de caracterul savuros şi boem al poveştii, dincolo de conflictul puternic, amorsat încă de la primele pagini, dar pe care Sagan îl conduce cu măiestrie şi îl face să explodeaze explicit în puţine ocazii, lăsându-l să mocnească, să poată fi anticipat şi decodificat în reacţiile nonverbale şi în stările de spirit ale personajelor, povestea scriitoarei franceze, dincolo de relieful scandalos, poate fi apreciată şi ca o cronică a vârstelor femininului: adolescenţa (întrupată de Cecile) cu experimentele, iniţieri, întrebări de tot soiul şi tentaţia cochetăriei, tinereţea (întrupată de Elsa) cu aspriaţiile idealiste şi satisfacţia stăpânirii sexului opus şi a căutării siguranţei cu orice preţ şi maturitatea (întrupată de Anne), capabilă să livreze desăvârşirea şi eleganţa pe care doar experienţa vârstei le pot aduce, dar mult mai exigentă şi intoleranță la greşelile şi slăbiciunile partenerului. În acelaşi timp, povestea lui Sagan, prin parcursul lui Cecile, sugerează, metaforic sau nu, faptul că orice maturizare implică durere şi pierdere, implică inaugurarea inevitabilă a cunoaşterii tristeţii prin consecinţele ireversibile pe care le au acțiunile noastre asupra vieţii celor din jur. E vorba de acea tristeţe pe care nu putem decât să o salutăm, în inevitabilitatea ei. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro Citește mai puțin...