„Aviatoarele României... se constituie într-un exercițiu scrupulos de recuperare a istoriei primelor aviatoare ale țării, documentând avântul, luptele, victoriile, dar și căderea, prăbușirea, aripile frânte; căci Securitatea comunistă le-a urmărit și hăituit cu obstinație pe curajoase – curajul lor nu era compatibil cu regimul.
Hotărât lucru: scrisă cu emoție, cu înțelegere, este una dintre cele mai frumoase cărți ale începutului de an". ( Revista HISTORIA) „Am citit manuscrisul acestei cărți cu sufletul la gură. Am rămas uimit să constat că în arhivele fostei Securități se află atât de multe informații despre primele aviatoare ale României. Autorul a făcut o cercetare aprofundată și a reușit să pună în pagină o poveste care va trezi în orice cititor cititor o emoție puternică. Recomand aceasta câte tuturor! (Prof. univ. dr. Valeriu Avram) „O carte, o scriere atentă, aspru gândița, dar delicat scrisă: ca o povestire, ca o înșiruire cuminte, când s-a putut, blândă, când nu-nu!”. (Cornel Marandiuc) „Cartea Aviatoarele României este o lucrare excepțională și pentru că reușește să îmbine perfect rigurozitatea științifică cu popularizarea istoriei. Sunteți preocupați de istoria aviației? De istoria României postbelice? De metodele Securității de anchetă și de racolare a informatorilor? De istoria feminismului în România? De rezistență anticomunistă din primii ani postbelici? Poate sunteți pasionați de biografiile extraordinare ale unor oameni senzaționali. Poate sunteți un mare iubitor de roman polițist sau de război. Sunteți poate un student la chimie sau un elev de liceu care vrea să-și omoare plictiseala văratică. Indiferent în care categorie ați fi, veți găsi, cred, în Aviatoarele României o lectură pasionantă și incitantă”. (Dr. Elena Dragomir) Sorin Turturică (n. 11 septembrie 1976) este muzeograf în cadrul Muzeului Național al Aviației Romane. Este autor sau coautor a opt cărți și a peste 50 de studii și articole de istorie (în special despre istoria Forțelor Aeriene Române).
