Acum mai bine de trei decenii, în 1982, murea prințesa Grace de Monaco într-un accident care a stârnit multe controverse și este și astăzi comentat. Fusese o actriță iubită care a trăit o viață ca în filme, a câștigat un premiu Oscar, a jucat în trei filme regizate de Hitchcock, devenind actrița lui preferată pentru a se căsători apoi cu un prinț și a-și dedica a doua jumătate a vieții actelor de caritate și micului ei principat.
O viață "de film" în care evenimentele fericite și cele tragice au avut un impact emoțional mondial, stabilind recorduri de audiență mediatică. Deopotrivă o viață care, chiar dacă în lumina reflectoarelor, a avut totuși umbrele ei. Thilo Wydra ne propune o biografie care ne reamintește că, dincolo de rafinamentul vieții princiare, Grace Kelly a fost o actriță cu o bogată viață sentimentală, un om fragil, dar extrem de dedicat și hotărât.
Pentru a scrie această carte, cercetătorul german a scos la iveală documente îngropate în arhivele familiei Kelly, dar și în cele ale palatului princiar din Monaco, a luat legătura cu protagoniștii încă în viață ai poveștii, a străbătut traseele filmice și biografice, deseori întrepătrunse, ale prințesei Grace.
Fragment:
" Legătura lui Grace cu Hollywoodul este, de la bun început, una ambivalență. Nu se simte niciodată cu adevărși bine pe coasta Americii de Vest, nu se poate acomoda nici artificialitatea și nici cu foamea de putere și bani, caracteristici definitorii pentru Mecca industriei occidentale de film. La Hollywood, ca și în trecut, în Philadelphia, Grâce pare că nu-și găsește locul. Nu pare să se fi adaptat defel acolo.
Bertold Brecht își intitulează una dintre poeziile sale din perioada de exil pe coasta californiană, prin va anului 1941, Nachdenkend ueber die Hoelle (Meditați despre iad). În versurile acesteia filosofează spunând că iadul ar trebui să arate precum Los Angelesul: „Eu, care nu locuiesc în Londra, ci în Los Angeles, cred, gândindu-mă la iad, că ar trebui să semene mai mult cu Los Angelesul".
Dar nu numai exilatul german Brecht nu se simte bine aici, mulți alții simt același lucru. Sunt mulți intelectuali exilați din Europa, care duc o viață grea în era McCarthy de la sfârșitul anilor 1940 și începutul următorului deceniu. La fel și Grace Kelly.
Este semnificativ faptul că Grace nu rămâne niciodată pentru o perioadă mai lungă în Los Angeles, Hollywood sau Beverly Hills, că nu se stabilește și că nici nu își cumpără sau închiriază aici o locuință pe o perioadă mai lungă. Nu rămâne aici. După ce termină de turnat un film, pleacă spre New York sau Philadelphia, cu primul avion. Preferă burniță, uneori chiar viscolul din New York în locul soarelui mereu strălucitor din California, indiferent la indispoziții sau la nemulțumiri. LA diferă aproape cu totul de New York. LA pare un oraș alcătuit din orașe, ridicat fără viziune urbanistică. Peste tot autostrăzi, suburbii și ghetouri, cu zone selecte și cartiere de vile. New Yorkul, pe de altă parte, este o metropolă fremătând de cultura de orientare europeană. „Los Angelesul nu i-a plăcut" , spune Robert Dornhelm.
Această ambivalență, acest conflict interior generat de sentimentul de patriotism local, pare fi o caracteristică a comportamentului, gândirii și, mai ales, a sentimenIeIor lui Grace Kelly.
- Era plină de contradicții. Aici stătea farmecul ei. Chiar atunci când o cunoșteai bine, ieșea deodată la iveală o altă fațetă a ființei ei", așa amintește Judith Balaban Quine, o veche prietenă. Cred, continuă ea, că ceea ce uită mulți este faptul că Grace avea numai douăzeci de ani atunci când a izbucnit agitația în jurul ei, când a primit roluri alături de cei mai renumiți artiști și regizori ai lumii. Așa explică Quine dezgustul lui Grace față de Hollywood și față de circul mediatic rezultat din asta. "
