Rezumat De la simptom la diagnostic in practica medicala - Camelia Diaconu

     Volumul de față, coordonator Camelia Diaconu, s-a născut din dorința de a aduce în atenția lumii medicale o abordare practică, interesantă, captivantă și instructivă a strategiilor diagnostice folosite actualmente în practica medicală.
Citește tot rezumatul cărții De la simptom la diagnostic in practica medicala... Cartea conține 35 de prezentări de cazuri clinice ale unor bolnavi cu patologie diversă și complexă, diagnosticați și tratați în clinicile și spitalele din România, și reflectă unul dintre cele mai dificile procese, acela de a stabili un diagnostic corect și complet.     Cazurile expuse oferă posibilitatea tinerilor medici de a explora și anticipă dilemele clinice, de a-și dezvolta propria abordare diagnostică și terapeutică. O parte din patologia descrisă în carte este destul de rară sau mai puțin obișnuită, însă tocmai acesta este unul dintre rolurile cărții, de a sublinia faptul că patologiile rare există și că trebuie cunoscute.     Din colectivul de autori fac parte medici de diverse specializări: medicina internă, cardiologie, gastroenterologie, medicină de urgență, chirurgie generală, chirurgie plastică, neurologie, reumatologie, neurologie, anatomie patologică etc.     Cartea deține toate argumentele pentru a fi o lectură foarte utilă, antrenanță și necesară atât tinerilor medici, studenți sau rezidenți, cât și medicilor cu experiență, de diverse specializări, având în vedere diversitatea afecțiunilor prezentate.            Fragment:       “Prezentarea cazului        Pacient în vârstă de 45 de ani se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București pentru rectoragii, dispnee la eforturi moderate, febra până la 39°C, mărirea de volum a abdomenului, fatigabilitate, astenie fizică importantă. Pacientul are antecedente personale patologice complexe. La vârsta de 27 de ani a suferit o intervenție chirurgicală pentru o tumoră retroperitoneală, care a fost rezecată în bloc cu rinichiul drept, la examenul histopatologic evidențiindu-se structura mezenchimală cu componența fibrolipolimfomătoasă. La vârsta de 28 de ani a fost diagnosticat cu tromboză de venă cava inferioară cu hipertensiune portală necirotică, ulterior fiind confirmat cu trombofilie (mutație de factor V Leiden).     Pacientul este fost fumător 5 PA, sevrat în urmă cu 15 ani, fără expunere la noxe respiratorii profesionale, cunoscut cu bronsiectazii bilaterale, pahipleurita latero-bazală dreaptă (pentru care s-a tentat decorticare pleurală), tuberculoză pulmonară în antecedente.     La examenul obiectiv, bolnavul are stare generală mediocră, este casectic, afebril, cu tegumente și mucoase hiperpigmentate constituțional, contractura Dupuytren la nivelul ambelor mâini (Fig. 1). Fără edeme periferice, țesutul conjunctivo-adipos este slab reprezentat. Aparat respirator: torace astenic, cu murmur vezicular absent în jumătatea inferioară dreaptă, matitate la acest nivel, fără raluri supraadăugate, SatO2 93% în aerul ambiant. Aparat cardiovascular: tensiunea arterială 110/75 mm Hg, alură ventriculară 108/minut, aria matității cardiace în limite normale, șoc apexian spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară, artere periferice pulsațile. Apărat digestiv: circulație colaterală cu traiecte venoase dilatate varicos la nivelul peretelui abdominal, la baza hemitoracelui drept, cicatrice postoperatorie la nivel abdominal (Fig. 2-3). Tranzitul intestinal este normal. Ficat cu limita inferioară la 8-10 cm sub rebordul costal drept, consistența crescută, splină palpabilă. Aparat reno-urinar: rinichiul stâng nepalpabil, manevra Giordano negativă, micțiuni fiziologice. Orientat temporo-spațial, fără semne neurologice de focar sau de iritație meningeeană, reflexe osteo-tendinoase prezente bilateral.” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi De la simptom la diagnostic in practica medicala?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând De la simptom la diagnostic in practica medicala și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ